Patricia, fosta iubită a lui Luca Bastianello, cel cu care Alexandra Mutu se va căsători la anul, ar fi declarat într-un interviu că românca noastră ar fi început o relaţie cu italianul în momentul în care cei doi încă nu se despărţiseră.
„Amândoi aveam o relaţie. El era cu Patricia, eu eram cu Andrea (fostul iubit, n.r.). Mereu i-am spus lui Andrea că ies cu un coleg, nu m-am ascuns. După care s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi am pus cărţile pe masă. Fiecare eram într-un anumit moment cu partenerii noştri. Erau nişte relaţii care se terminaseră, de fapt. Relaţia începută de noi ne-a confirmat acest lucru. Nu am furat bărbatul altcuiva”, a declarat Alexandra la „Poveştiri adevărate”.
Blonda răspunde declaraţiilor făcute de Patricia într-un interviu pentru o revistă din Italia.
„Lucrurile între noi s-au schimbat când Luca a început să lucreze la acest film. Nu mă simt lezată, nu mă cunoaşte de declaraţiile Patriciei. Nu am furat bărbatul nimănui. Între ei era o situaţie, iar eu tind să cred varianta lui, cred ce îmi spune el. Nu am ieşiri de genul ăsta, să fur bărbatul cuiva. Ar fi ultimul lucru pe care m-aş gândi să îl fac, mai ales că am trecut şi eu prin aşa ceva. Noi am petrecut mult timp pe platoul de filmare, eşti concentrat pe ce faci acolo şi nu ai timp să cunoşti persoana cu care lucrezi. Aveam pauze de 10 minute să mâncăm şi ne amuzam că mâncam aceleaşi lucruri. Avema lucrri în comun. Beam acelaşi ceai, aveam aceleşai ter,osuiri,. aceeaşi culoare, aceeaşi marcă, mâncăm aceleaşi fructe de pădure. Desigur nu acestea sunt bazele unei relaţii, dar aşa a început”, a mărturisit blonda.
Alexandra Dinu si Luca Bastianello s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului „Rosso San Valentino”, însă povestea lor de dragoste a fost umbrită, la început, de scandalul iscat de fosta iubită a italianului, Patricia Vezzuli. Frumoasa actriţă a acuzat-o pe Alexandra că ea este cea care i l-a furat pe cel cu care era împreună de cinci ani şi cu care urma să se căsătorească.
În urmă cu mai bine de 13 ani, Alexandra Dinu a îmbrăcat pentru prima dată rochia de mireasă. Se căsătorea atunci cu Adrian Mutu, sigură că iubirea lor va dura o veşnicie. Nu a fost să fie şi peste trei ani cel mai îndrăgit cuplu al momentului divorţa „amiabil”. Rodul iubirii lor este Mario, în vârstă de 12 ani.VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 12

 
 

Urmărește-ne pe Google News