În cadrul inițiativei „Reacție pentru educație”, campanie susținută de Ministerul Educației și Centralizării, echipa Narada dă startul live-urilor NaradiX pe pagina de Facebool și canalul de YouTube. Începând de mâine, în fiecare după amiază, adolescenții din întreaga țară își dau întâlnire online, pentru a învăța despre lucrurile care îi pasionează. Printre cei care se alătură programului este și Alexandra Nechita, cunoscută drept „micuța Picasso”.
La Naradix, vloggeri
celebri, oameni de business sau traineri cunoscuți devin profesori cool pentru
o zi și îi ajută pe elevi să transforme carantina într-o reală oportunitate de
învățare. De la social media, la personal branding, dezvoltare personală,
tehnologie, inteligență artificială sau educație financiară, copiii și adolescenții
au ocazia unică de a interacționa cu profesioniști de top. Printre cei care au
decis să se alăture inițiativei se numără și Alexandra Nechita, dar și
vloggerul Mircea Bravo, George Bonea Speaker Demotivațional, Beatrice Galațanu
sau Sebastian Honciuc, cunoscut în comunitatea de gaming ca „tatastrumf”,
Marketing Manager PGL.
În total, peste 20 de
profesioniști au răspuns într-o singură săptămână apelului Naradix și sunt pregătiți
să intre în direct cu tinerii, pentru discuții interactive dintre cele mai
interesante. Cei care nu vor să rateze aceste întâlniri sunt invitați să intre
pe pagina de Facebook Narada, pentru a primi notificare în momentul în care
încep live-urile. Înregistrările vor fi apoi disponibile și pe canalul de YouTube
Narada.