Alexandra Stan este una dintre cele mai de succes artiste din România, hiturile sale depășind granițele țării. Care e secretul succesului ei?, a fost una dintre primele întrebări adresare vedetei de Denise Rifai.
„Nu există un secret anume, cred că am fost binecuvântată de mică. Și eu, și părinții mei ne rugăm mult. Bunica îmi spunea că voi fi cântăreață. Secretul? Multă muncă, nu doar talent înnăscut și har de la Dumnezeu”, și-a început confesiunea constănțeanca.
La mai bine de un deceniu de la primul succes, „Mr. Saxobeat”, Alexandra a vorbit și de situația în care vedeta internațională Selena Gomez a făcut playback pe melodia ei.
Amândouă avem un timbru unic, o voce specială. Nu știam că și-a însușit melodia mea. Bine, nici nu a zis că e melodia mea. Pe această piesă, eu mă potrivesc mai bine decât ea, probabil de aceea a și făcut playback.
Alexandra Stan, despre Selena Gomez:
„Am trăit la ocean, dar nicăieri nu e ca la Constanța”
Alexandra și-a continuat confesiunea, ajutată de întrebările prezentatoarei.
„Fie iarnă, fie vară, eu mă întorc mereu în cartierul în care am copilărit în Constanța, Faleză Nord, are o pace, are liniște. Îmi place să mă plimb cu bicicleta. Mă încarc pozitiv și cu amintirile copilăriei. Am trăit și în altă țară, cu ieșire la ocean (Santa Monica, California – n.r.), dar nicăieri nu e ca la Constanța pentru mine”, a explicat artista.
„Am fost un copil răsfățat, mai ales că eram cea mică. Sora mea e cu trei ani mai mare. Am venit cu altă energie pe pământul ăsta, am fost visătoare, cântăreață. Tata e iubăreț și, dacă dorm în casa părinților, acum, vine, mă pupă de noapte bună, mă închină. A știut să suplinească plecările lungi pe vas, 8-9 luni pe an. De la el am învățat afecțiunea”, s-a confesat Alexandra.
Tatăl ei, George, a fost mult timp plecat de acasă, în copilăria cântăreței. Lucra pe vapor, a povestit Alexandra.
Am plâns mult după tata. Și-acum, când mă gândesc, o mai fac. Au fost multe momente grele. Sora mea e căsătorită cu Alex, navigator, lucrează pe vapor, iar copiii lor suferă enorm. A trebuit să facem o intervenție pe video, copiii plângeau și sufereau mult. Pentru mine, tata a fost întotdeauna un erou! Când se întorcea știa să ne bucurăm, ne făcea toate poftele. Era greu, fiindcă nu puteam comunica, ne suna o dată la câteva luni.
Alexandra Stan:
„Parcă mai am încă noroi pe pantofi”
Tatăl ei s-a îmbolnăvit când Alexandra Stan avea 16 ani. Atunci, familia a fost nevoită să vândă casa cu vedere la plajă, unde cântăreața se simțea în elementul ei, și să se mute în comuna Valu lui Traian, unde puștoaica a fost nevoită să se angajeze chelneriță și se trezea la ora 5.00 dimineața, ca să facă naveta la școală.
„Cred că l-am urât pe tata… Deși e mult spus ură. Tata a avut o perioadă, după boală, când a fost copleșit de tot ceea ce se întâmpla. Nu a știut să gestioneze situația, voia să ne protejeze pe noi, pe mama. Tata, nedorind să ne streseze, a luat niște decizii iraționale, niște împrumuturi, au venit ca o avalanșă”, a mărturisit Alexandra.
Vedeta a mărturisit că a trăit în sărăcie lucie în anii de liceu, ajunsese să nu mai aibă nici bani de navetă, pentru a merge la școală iarna.
„Să știi că n-am depășit total complexul fetei de la țară! Și nu e un lucru rău. Uneori, simt că n-am acea bunăstare, acel vector al siguranței, deși nu-mi lipsește nimic. Dumnezeu mă iubește mult, banii circulă, dar, uneori, mai simt. Da, parcă mai am noroi pe pantofi. Uite, când vorbesc cu un bărbat care are bani, mă simt mai săracă, sunt lucruri care te marchează”, a spus ea.