Bogdan, care i-a fost Alexandrei nu doar
partener de viață, ci și agent concertistic, a-nvățat să stea pe coama
valurilor și s-a perfecționat în surfing în America, în Santa Monica, în
perioada în care a locuit acolo cu interpreta, California fiind un loc de vis pentru
practicanții acestui sport.
În România nu există o tradiție în surf și
windusurf, dar el s-a întors acasă gata pregătit și cu patalama de instructor,
devenind unul dintre puținii care profesează acum pe Litoral și care participă,
cu sorți de izbândă, la competițiile de profil organizate aici.
Locul lui Bogdan în fruntea clasamentului
surferilor e unul intens muncit – în primele luni ale anului, s-a antrenat
aproape zilnic, ignorând temperaturile de infarct de la Marea Neagră!
“Am avut parte de o plimbare distractivă pe mare. Mă simt superfericit și recunoscător că am câștigat din nou competiția”, a spus el după ce-a primit diploma care-i certifică performanța în acest sport nautic.
Patru ani împreună
Bogan și Alexandra au format un cuplu timp de 4 ani și s-au despărțit în primăvară. Au locuit la Constanța, la București, apoi Los Angeles. După ce au revenit în țară, drumurile lor s-au separat, Alexandra rămânând în Capitală, iar Bogdan întorcându-se în orașul său natal, Constanța, unde a întemeiat o școală dedicată surferilor.