Ajunsă, iniţial, la Spitalul Judeţean Constanţa, Alexandra Stan nu a reuşit să îi convingă pe medicii de acolo că starea ei de sănătate la acel moment impunea internarea. Nemulţumită de decizia acestora, artista s-a mutat imediat la Spitalul Municipal Medgidia, la Secţia Neurologie, unde a stat sub supravegherea medicilor timp de patru zile.
Documentele medicale primite de aceasta la externare au ajuns în mâna procurorilor DNA, ca probe în dosarul penal deschis pe numele lui Marcel Prodan.
Bizareria cazului este reprezentată tocmai de această internare neaşteptată a Alexandrei Stan în spitalul din Medgidia. De ce medicii de la Constanţa au spus ceva, iar cei de la Medigidia i-au contrazis?
„Din cauza relaţiei de prietenie pe care sora Alexandrei, Andreea Pîslaru, angajată a Departamentului Economic al Colegiului Medicilor Constanţa, după cum o arată şi pagina ei de Facebook, o are, de câţiva ani, cu managerul Spitalului Medgidia, dr. Stere Buşu, şi mai ales cu soţia acestuia, Sica Buşu, angajată – aşa cum reiese chiar din declaraţia de avere a soţului ei – la Departamentul Financiar – Contabilitate al Spitalului Medgidia”, scrie ziarul „ring„.
„Relaţia apropiată dintre sora Alexandrei şi familia Buşu este confirmată şi de prezenţa dr. Stere Buşu împreună cu soţia sa, Sica Buşu, la nunta surorii Alexandrei, Andreea Pîslaru, eveniment ce a avut loc la restaurantul Sirena din Mamaia (vezi foto). Potrivit surselor citate, în Spitalul din Medgidia, Alexandra a fost tratată „ca o prinţesă”, continuă aceştia.
Astfel, cu patru zile de spitalizare şi alte câteva vizite la psihologul instituţiei, Alexandra Stan a reuşit să obţină dovezi solide care să îl înfunde pe fostul impresar şi iubit Marcel Prodan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News