Debutantă în showbiz ca patroană, Alexandra Stan nu doar își promovează și gestionează propriile producții ci intenționează că scoată sub tutela propriei case de discuri și creații ale altor artiști pe care îi va reprezenta discografic.
Prima piesă a casei sale de producție muzicală este, evident, una a sa, ”Boy Oh Boy”, al cărei videoclip a insistat să fie filmat în Kuala Lampur, Malaezia (FOTO). “Am o afinitate pentru Asia, iar prin noul clip mi-am dorit să surprind cultura asiatică şi atmosfera de pe stradă, oamenii, obiceiurile lor.
Am avut parte de persoane foarte drăguţe, care ne-au ajutat cu filmarea şi chiar îşi doreau să apară în clip. A fost o experienţă de neuitat”, mărturiseşte Alexandra Stan despre clip.”Vreau să lansez ceea ce îmi place, să nu ţin cont de trend-uri şi să nu grăbesc procesul de creaţie doar pentru că trebuie lansat ceva”, justifică artista apariția și implicarea sa în propriul brand muzical.
Alexandra Stan nu mai lasă niciun leu să-i scape printre degete!
După scandalul care a făcut înconjurul lumii, agresată fiind de fostul său manager, Marcel Prodan, Alexandra Stan s-a războit cu acesta și la tribunal. Prodan a încercat să-i interzică solistei să cânte mai multe piese la care acesta figura printre compozitori. Alexandra Stan a câștigat definitiv procesul în urmă cu trei ani.
FOTO EXCLUSIV/ Simona Gherghe arată spectaculos după naștere! Nici nu zici că a născut acum o lună!