„Am ajuns acasă, în România. E prima oară când mă uit la TV, la Survivor. E super aiurea să te uiți la TV, zici că-mi vine să le răspund la ăștia.
Are dreptate Miruna ce spune! Așa e, bărbații la noi au fost foarte misogini de la început, dar femeile sunt mai bune la Războinici, dar și bărbații de acolo au fost mai slabi”, a subliniat Alexandra Stan, fostă concurentă la Survivor România.
Alexandra Stan a sărit în apărarea lui Sebastian Chitoșcă, acuzat că ar fi generat tensiuni în echipă. De asemenea, solista nu s-a ferit să spună ce crede despre Zanni.
„Mi-e dor de Zanni, de Sebi, lăsați-l, mă, pe Sebi în pace, e băiat bun, zice adevărul. Vă zic eu părerea mea, că nu am avut drept la replică. Nu-i chiar așa cum vedeți voi la TV.
Am văzut niște certuri și ce a zis Zanni că i-am furat banana Elenei, nu e adevărat. Eu nu sunt supărată pe Zanni că a spus asta.
Și Zanni și Sebi zic lucruri adevărate. Sebi nu e îmbârligător, cum e făcut să pară. E o mâncătorie cum nici nu vă închipuiți.
I-am zis lui Zanni să-i ceară scuze Elenei, i-am zis că atunci când spui adevărul deranjezi. Roxana e smecheră, sper să nu iasă din competiție”, a transmis Alexandra Stan, într-un Instastory.