Alexandra Tănăsoiu a impresionat anul trecut la XFactor cu vocea ei puternică, dar și cu un fizic de invidiat. Imediat după concurs, Alexandra, care l-a avut ca mentor pe Carlas Dreams, a avut un impact puternic și în rândul oamenilor din industria muzicală.

Mai devreme decât se aștepta, tânără a semnat un contract cu impresarul Radu Groza, si a si sustinut primul sau concert.

Surprize, surprize

Alexandra a cântat la Iași, în față Palatului Culturii, în fața a peste 15.000 de oameni, cu puțin înainte să urce pe scenă celebra trupă a anilor80, „Alphaville”, și a făcut-o foarte bine. Apoi, după reprezentația din piață, interpretă, în vârstă de doar 18, a mai cântat și la o locație de lux din urbe, unde, surpriză,a fost aplaudată la scenă deschisă chiar de solistul de celebrei formatii germane.

La finalul reprezentației, celebrul Marian Gold a venit la pustoiaca româncă, a felicitat-o și i-a spus că are o voce specială.”Mi s-a părut extraordinar să fiu apreciată de niște monștrii sacrii ai muzicii. E o onoare pentru mine, dar, totodată, mă și motivează să mă autodepășesc”, a spus Alexandra Tănăsoiu, care se pregătește să își filmeze și primul clip important din carieră

 
 

Urmărește-ne pe Google News