Alexandra Ungureanu a primit zilele trecute titlul de „cea mai stilată celebritate din România” și premiul de 100.000 de lei. Vedeta are câteva planuri cu premiul câștigat, așa că a împărtășit totul cu cei care o cunosc.
„O să fac niște investiții în avans pentru cadourile de Crăciun pe care nu am apucat să le cumpăr pentru că efectiv nu vedeam dincolo de data asta de 19 decembrie.
Parcă era sfârșitul lumii. După aia nu mi-am mai programat absolut nimic.
Ar fi frumos să le iau și eu cadouri celor dragi, familie, prieteni. De fapt, prietenii mi-au trimis facturile de telefon, nu cred că le mai iau cadouri, le dau bani să-și plătească telefonul”, a transmis Alexandra Ungureanu cu privire la ce va face cu banii câștigați la Bravo, ai stil!