În ultimul timp însă, vedeta a observat că un detaliu estetic, ce o nemulțumea de ani buni, a devenit din ce în ce mai pronunțat. Mai exact, șanțurile nazolabiale, cele două linii ce pornesc de la colțul nărilor până la colțul buzelor.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„Moștenesc de la tatăl meu aceste linii mai pronunțate. Le am din adolescență, însă, odată cu trecerea timpului, au devenit din ce în ce mai adânci și au ajuns să mă deranjeze, în special atunci când lumina nu pică într-un mod foarte fericit pe fața mea.

Eu nu am mai recurs la nicio intervenție estetică minim-invazivă până acum și mi-a fost teamă să fac acest pas. M-am informat, am căutat în domeniu medici despre care să fiu sigură că sunt foarte pregătiți în acest sens și care lucrează deosebit de fin.

Țin foarte mult la naturalețe (…). Mi-a luat ceva timp până să mă decid, iar săptămâna aceasta am făcut marele pas”, povestește Alexandra Ungureanu.

Urmărește-ne pe Google News