Alexandra Ungureanu, care a fost părăsită de mire înainte de nuntă, este una dintre cele mai discrete artiste de pe scena muzicală din România.
Artista, căreia Cornel Ilie de la trupa Vunk i-a spus că are un fel de „sictir”, a acordat un interviu pentru Formula As, în care și-a deschis sufletul.
Alexandra Ungureanu se confesează. „Sunt un om timid”
Vedeta a afirmat că este o persoană timidă și că a fost o adolescentă retrasă din cauza problemelor pe care le-a avut cu acneea.
„Da, sunt un om timid, poate şi pentru că am fost un copil cuminte şi o adolescentă retrasă, mai ales din cauza problemelor cu acneea, cu care m-am luptat de când mă ştiu. Am avut mereu un conflict în mine, ceea ce a făcut ca de-a lungul timpului să par intangibilă şi nedeschisă complet către bucurie. Dar eu nu sunt aşa. Nu sunt doar o voce frumoasă, aşezată pe o persoană inaccesibilă, şi cred că a venit vremea ca oamenii să înceapă să mă cunoască aşa cum sunt. Aşadar, voi fi din ce în ce mai deschisă cu publicul meu…”, a spus ea.
„Alexandra Ungureanu e o fată veselă, o fată care are prieteni, care e generoasă şi care, da, iubeşte din nou, aleg să spun că sufăr de anemie, că sunt zăpăcită şi, câteodată, neglijez tratamentele, aleg să spun că mă trezesc târziu dimineaţa, aleg să spun că nu mă deranjează cei 35 de ani şi faptul că încă nu sunt „la casa mea”, aleg să spun că mama suferă din cauza asta dar, mamă, sunt bine, iubesc, sunt iubită şi fericită!”, a adăugat artista.
Alexandra Ungureanu se confesează. Are o relație specială cu mama ei
„În continuare, nu încetează să mă uimească cu efervescenţa ei. După ce a învins cea mai cumplită dintre boli, după ce l-am pierdut pe tata în lupta cu aceeaşi boală, mama este în continuare profesoară activă la şcoală, la after school, are grijă de căţei, găteşte, umblă toată ziua. Nu ştiu de unde are atâta energie. Eu nu reuşesc să fac jumătate din ceea ce face ea zilnic. Este una dintre marile mele iubiri şi mă bucur să vorbesc despre ea. Mă iartă când o mai supăr, căci nu ştiu cum se face că ne purtăm câteodată cel mai urât cu oamenii pe care-i iubim cel mai mult.
Nemulţumirile şi frustrările noastre se descarcă pe fiinţele care ne vor numai binele. Mă bucur că e sănătoasă şi sper să trăim împreună şi vremurile acelea la care visează ea, cu mine măritată şi cu ea legănând copiii mei pe genunchi. Ha! Ha! Dar toate la rândul lor. Spun asta pentru că eu constat că am o relaţie foarte bună cu timpul. El nu trebuie dat înapoi. Dacă mă întreabă cineva câţi ani am, trebuie să stau să mă gândesc. Îmi place să fiu copil, să am o legătură permanentă cu oameni foarte tineri, să-i înţeleg. La fel ca şi mama, până la urmă. Îmi place să nu-mi pierd spiritul acesta de copil”, a încheiat Alexandra Ungureanu.