Momentul va fi unul dificil pentru Alexandra Velniciuc, pentru că abia putea să vorbească, fiind diagnosticată cu laringotraheită acută, cu doar o zi înainte de filmare.

„Am pățit acest lucru pe un fond de forțare a glasului și de oboseală. Cum am trecut peste acest rol, într-o asemenea situație? Cu chin și rugăciune (râde). Cu responsabilitatea de a nu pune o mare artistă pe drum degeaba și cu respect față de ea, pentru că m-aș fi simțit foarte vinovată dacă acest moment nu ar fi ieșit”, spune actrița.

Ca să poată susține acest moment artistic, pe scena de la „Te cunosc de undeva!”, Alexandra a luat mai multe medicamente prescrise de medicul specialist, a făcut aerosoli și, înainte de a intra pe scenă, a făcut o gargară cu coniac.

„E o soluție de urgență la care apelează uneori cântăreții, știut fiind faptul că acesta este vasodilatator și relaxează corzile vocale”, a explicat ea.

Deși a prezentat-o în mai multe spectacole, este pentru prima dată când Alexandra Velniciuc cântă alături de doamna Marina Voica.

„Văzându-mă în starea în care mă aflam, doamna Marina Voica a avut eleganța să îmi spună că și ea a fost răcită și că și ei îi este greu…”, mai spune actrița.

Sâmbătă, 1 Decembrie, la 100 de ani de Românie unită, echipa „Te cunosc de undeva!” va da o petrecere totală, cu invitați unul și unul și cu momente care vor stârni multe zâmbete și nostalgii. În această ediție de sărbătoare, transformările concurenților vor fi unele speciale, căci Romică Țociu, Alexandra Velniciuc, Ana Baniciu și Raluka, Alin Gheorghișan, Connect-R, Carmen Rădulescu, Mihai Trăistariu, Barbara Isasi și Jean de la Craiova vor imita doar artiști români, iar aceștia vor urca alături de concurenți pe scenă. Transformările lor vor fi, bineînțeles, jurizate, iar punctele se vor aduna în clasamentul general.

Citește și: VIDEO/ Şedinţa solemnă de Centenar, marcată de parlamentari cu jocuri pe telefon, poze şi muzică în căşti. Reacţia unui senator filmat distrându-se: „Aşa, şi?”

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News