Viața îl pune deseori la încercare, pe Alexandru Arșinel. După transplantul de rinichi suferit în anul 2013, urmat apoi de un regim drastic, actorul s-a aflat în fața unui nou hop. Acesta a suferit o nouă operație, a patra la număr, de data aceasta la coloană, într-un spital din capitală. Exact în aceeași perioadă, soția sa s-a aflat la un pas de moarte, după ce a căzut și a suferit un hematom la cap.

”De la operație, rinichiul funcționează foarte bine. Problemele vin însă din… spate. Am făcut o nouă operație, tot de hernie de disc. Când coloana o ia razna, și la 77 de ani, nu ai ce face. Am urmat și urmez o perioadă de recuperare. Am avut însă probleme foarte mari și cu soția, care a căzut și a făcut un hematom. Acum e bine. La un moment dat ne sprijineam unul de altul, niciunul nu aveam control din cauza problemelor de sănătate. Dacă țin la viață, trebuie să țin și regim, ceea ce și fac. Pentru că viața este frumoasă și mi-a dat șansa să fac o meserie legată de oameni”, ne-a mărturisit Alexandru Arșinel.

[libgallery id=”1583859′]

Alexandru Arșinel a urcat pe scenă, cu dureri, după operație!

Deși în mod normal trebuia să stea cel puțin trei săptămâni la pat, actorul a revenit pe scenă la doar trei zile de la intervenția chirugicală. Motivul ni-l explică însuși actorul.

”Am urcat pe scenă din ideea de a nu renunța. Dacă apuci să faci acest lucru, e mult mai greu să te întorci. Durerea că te bântuie gândul că ai putea să nu mai apari este mult mai mare decât cea fizică. Și acum, nu trece o oră fără să fac ceva. Iar dacă nu fac nimic, mă apucă toți dracii…”, ne-a mai spus actorul. Acesta a adăugat că nu de puține ori și-a făcut inventarul, dar probabil că în acest moment îi este sortit altceva. ”Îl fac de mult timp.. Dar am ajuns la concluzia că încă nu sunt programat”, a punctat Arșinel.

CITEȘTE ȘI: Alexandru Arșinel și-a pierdut 4 prieteni într-o lună. ”Am încetat să mă mai duc la înmormântări…”

Urmărește-ne pe Google News