Alexandru Ciucu amână prezentarea colecției de la Palatul Parlamentului și a fost înștiințat, cu doar 48 de ore înainte, că prezentarea nu se va mai putea desfășura în această locație. Alexandru Ciucu recunoaște că noile frământări sociale din aceste zile nu reprezintă o perioadă potrivită pentru un eveniment monden de așa amploare.
Alexandru Ciucu amână prezentarea colecției de la Palatul Parlamentului, de joi seara
„Prezentarea colecției „Gatsby 2017′ by Alexandru Ciucu ar fi trebuit să aiba loc joi, 2 februarie, în Palatul Parlamentului. Însă, în relația contractuală cu instituțiile statului, există o clauză de reziliere unilaterală, la care acestea pot apela fără să trebuiască să dea nicio explicație.
Bănuiesc că noile frământari sociale au fost un factor decisiv care a condus la aceasta decizie de îngrădire a evenimentului ce ar fi avut loc chiar în Palatul Parlamentului. Pot înțelege acest gest de precauție din partea lor, deși mi se pare puțin exagerat. Cu mai puțin de 48 de ore înainte de începerea show-ului, am primit un telefon de la cei care se ocupau de organizare și am fost informat că evenimentul nu mai poate fi ținut în condițiile discutate, fiindu-mi oferite în schimb alte două variante pe care evident, nu aveam cum să le iau în calcul. Nu aș avea timp suficient în 24 de ore să mut un eveniment de o asemenea amploare într-o altă locație. Intenționez să îl amân pentru o dată viitoare și voi alege cu siguranță un alt loc de desfășurare din mediul privat, așa cum am făcut și în anii trecuți. În sprijinul acestei decizii vin și amplele mișcări sociale care se desfășoară în aceste zile în centrul Bucureștiului și în marile orase. Din spirit civic, oricum nu cred că era un moment potrivit pentru evenimente mondene”, a declarat Alexandru Ciucu.
Protest istoric în România, miercuri seara, 1 Februarie. Numărul protestatrilor a crescut constant odată cu lăsarea serii, depășind orice record din ultimii 25 de ani și ajungând la peste 100.000 de oameni. După ora 10 mai multe persoane violente, despre care s-a spus că ar fi membri galeriilor unor echipe de fotbal, au aruncat cu petarde, lacrimogene și cocktailuri Molotov în jandarmi. Forțele de ordine au ripostat la rândul lor, aruncând cu gaze lacrimogene spre mulțime.