Ziua Regelui, care coincide cu Ziua Armatei Române, va fi plină de evenimente dedicate lui Mihai I. După inaugurarea Piaţetei Regelui, pe bulevardul Kiseleff, la ora 11.00, va urma decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, la Universitatea Bucureşti, la ora 12.00, iar între orele 15.15 şi 16.45, Regele va decora o serie de personalităţi din România şi Europa.
Desigur, cu ocazia zilei de naştere, Regele Mihai I va primi o mulţime de cadouri, printre care şi două obiecte inedite, oferite de Alexandru Ciucu. Acesta îi ştie măsurile Regelui Mihai, căci, de ani buni, designerul îi lucrează toate costumele. Aşa că nu a fost nevoie să dea probe pentru a finaliza fracul pe care i-l va oferi Alteţei Sale. Dar acesta nu va fi singurul cadou, căci Ciucu a mai pregătit şi o medalie jubiliară, realizată în 1891, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de domnie a Regelui Carol I.
Medalia, faţă – verso, care a marcat 25 de ani de domnie a regelui Carol I, a fost sculptată de Paul Telge în 1891 →
Piaţetă dedicată Majestăţii Sale
Astăzi, de ziua sa, Regele Mihai I va fi prezent la inaugurarea unei piaţete din Bucureşti care-i va purta numele. Aceasta a fost realizată de Primăria Capitalei pe bulevardul Kiseleff, la intersecţia cu strada Ion Mincu, în apropierea casei în care Majestatea Sa a copilărit alături de mama sa, Regina Elena.