Mulți artiști, actori s-au reprofilat în perioada pandemiei. Nicio reprezentație la teatru nu a mai avut loc, așa că mulți au preferat să o ia pe alte drumuri, să aibă o meserie nouă.

Nu a fost și cazul lui Alexandru Papadopol care a lucrat la mai multe proiecte de succes, nu a luat în calcul să se reprofileze.

„Doamne fereşte! Aş fi luat-o ca pe un eşec per­sonal, să nu reuşesc să mă descurc şi să tre­bu­iască să mă reprofilez ca să supravieţuiesc. Nici vor­bă! Mai ales că, aşa cum spuneam, eu chiar am mun­cit. Nu numai în teatru, ci şi în film. Pe lângă seria „Banii negri” de pe HBO, care s-a filmat înainte de pandemie, dar a fost pro­mo­vat în timpul ei, am fil­mat şi un lungmetraj, „Balaurul” se numeşte. Un scenariu bun de tot şi o regie de excepţie, în persoana lui Octav Che­laru. Filmul îşi ia deja zborul spre festivaluri şi sper să fie bine primit pe unde ajunge”, a declarat actorul pentru Formula As.

Chiar dacă nu a mai putut urca pe scenă așa de des, pandemia i-a oferit lui Alexandru Papadopol timp. L-a valorificat, nu a stat degeaba. A elaborat o parte din lucrarea de doctorat. Se gândește, pe viitor, că ar putea să devină profesor la Facultatea de Teatru.

„În sfârşit, am avut răgazul să mă ocup de lucrarea de doctorat, care până acum a tot fost amânată. Înainte de lockdown eu aveam şi douăsprezece reprezentaţii pe lună, plus filme, aşadar nici vorbă de timp.

Ei bine, în vara aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi preda lucrarea de doctorat. Mă bucur, pentru că în sistemul românesc nu poţi fi profesor la Facultatea de Teatru dacă nu ai această diplomă, iar de-oi avea poftă a preda vreodată, nu aş vrea să fiu un doc­torand pensionar”, spune Papadopol.

Actorul a avut până acum și câteva întâlniri cu studenții, care s-au dovedit a fi un succes.

„Lăsând gluma la o parte, chiar îmi place să fiu profesor. Din practica de la doctorat, din diferite activităţi şi cursuri pentru tineri, simt că empatizez cu studenţii, că le dau încredere şi mi-ar plăcea să fiu profesor practicant, adică încă să fiu un actor activ în timp ce şi predau”, a mai dezvăluit el pentru sursa precizată mai sus.

 
 

Urmărește-ne pe Google News