Tânăra, care are 22 de ani și se întreține singură, a refuzat avansurile bărbatului. Totul s-a întâmplat cu puțin timp înainte ca Mario Fresh, iubitul ei, să ajungă în Dubai. „Am fost agățată în Dubai de un bărbat mai în vârstă. Când eram în Dubai, înainte să vii tu. Eram la un hotel cu sora ta, la barul hotelului și mâncam acolo, beam ceva.

După aceea a venit un domn mai în vârstă de la masa alăturată. Cred că avea peste 50 de ani. A venit la noi la masă, ne-a oferit un prosecco și a început să vorbească cu noi. Evident că eu l-am alungat, nu am acceptat acea sticlă de prosecco”, a povestit iubita lui Mario Fresh în cadrul podcastului lui Selly, conform Fanatik.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Mario Fresh, care a fost invitat și el la interviu, a reacționat, a spus că habar nu a avut că iubita lui a fost agățată de un bărbat mai în vârstă. „Eu chiar nu știu asta. Eu de ce nu știu asta? Pe bune? Când, mă? Deci de asta miroseai tu a prosecco? Glumesc. Foarte frumos. Așa se face”, a fost reacția lui Mario Fresh.

Alexia Eram nu mai stă pe banii părinților ei. Tânăra, în vârstă de 22 de ani, a reușit să ajungă acolo unde își dorește și este mulțumită de câștigurile pe care le-a avut până acum. A terminat facultatea în Anglia, apoi s-a întors în România, unde este implicată în foarte multe proiecte.

Fiica Andreei Esca își câștigă banii din social media, unde face diverse campanii pentru produse. De asemenea, ea lucrează și la revista mamei sale, unde are o pagină de shopping. Până de curând, Alexia Eram era și gazda unei emisiuni de fashion de la Alist Magazine.

 
 

Urmărește-ne pe Google News