Alexia Eram a fost invitată în podcastul lui Radu Țibulcă de pe YouTube. Discuția despre situația ei financiară a început de la o simplă întrebare: „Ce ai face dacă ai primi un milion de euro?”. Tânăra a explicat pe larg că nu ar cheltui toți banii, s-ar gândi și la viitorul ei, la cei aflați în suferință, dar și la plăcerile ei.

„În primul rând, o mare parte din bani nu i-aș cheltui, și i-aș pune deoparte. Să zicem 500.000 de euro i-aș pune deoparte. Iar cu ceilalți 500.000, o parte aș ajuta case de copii, eu întotdeauna de Crăciun fac pachete și le duc copiilor, am fost în orașe cu copii săraci și chiar aș vrea să îi ajut dacă aș putea. Aș da o parte de bani acolo.

Aș da spitatelor, în refacerea blocurilor din București, să fie uniform, să aibă o culoare frumoasă. Nu neapărat că mă deranjează, dar nu sunt niciodată renovate, sunt urâte, da. Să recondiționăm și casele superbe pe care le avem în țara noastră, să nu le dărâmăm.

Cu restul de bani aș pleca în vacanță, aș călători în cât mai multe țări”, a spus Alexia pe YouTube.

Gazda a insistat și așa s-a aflat că Alexia Eram, dacă ar avea 500.000 de euro, s-ar gândi la o afacere chiar în imobiliare. „Pe aceea i-aș investi, nu știu exact în ce, într-un business, în imobiliare. I-aș lăsa acolo, dar dacă am o idee și vreau să investesc în ceva, să știu că îi am”, a mai declarat ea pe YouTube.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
alexia-eram-andreea-escaIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Eu sunt o fire care cheltuie cam mult”

Referitor la veniturile ei, Alexia Eram a mărturisit că are grijă mereu să pună și bani deoparte. De la tatăl ei a învățat asta și încearcă să procedeze așa, chiar dacă îi e greu.

„Tata m-a învățat de când eram mică să îmi pun și niște bani deoparte. Într-adevăr, eu sunt o fire care cheltuie cam mult și îmi e foarte greu să fac această decizie, dar încerc și să pun deoparte și să am tot timpul ceva.

Eu sunt pe principiul că muncești pentru a avea niște bani, și banii sunt făcuți ca să îi cheltui, pentru că atunci când mori, nu o să îi iei în mormânt”, a spus Alexia Eram, care s-a ferit să dezvăluie adevărata sumă pe care a câștigat-o până acum din diferitele joburi pe care le-a avut.

„Nu contează câți bani am făcut până acum, contează să fii cu picioarele pe pământ, să știi cum să-i investești.

Am o casă frumoasă, plătită din banii mei, îmi permită să merg în vacanțe, să mănânc la orice restaurant aș vrea, să petrec așa cum îmi doresc și să-mi cumpăr ce-mi doresc. Cam de trei ori pe an îmi doresc să merg în vacanță”, a încheiat ea subiectul.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Filmul de pe Netflix la care să te uiți în perioada Crăciunului. E o comedie diferită de cele cu care te-ai obișnuit
FANATIK.RO
Filmul de pe Netflix la care să te uiți în perioada Crăciunului. E o comedie diferită de cele cu care te-ai obișnuit
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Observatornews.ro
Cât costă patru nopţi de cazare cu mic dejun inclus de Crăciun, în staţiunea Cavnic. Gradul de ocupare este de 100%
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor
HOROSCOP
Horoscop 19 decembrie 2024. Berbecii se văd azi nevoiți să se ocupe mai mult de cei dragi, de nevoile și de solicitările lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI