Tatăl lui Alice Cooper a fost păstor,iar bunicul evanghelist, se ocupa cu exorcizări prin anii 30. Artistul cânta “rock pur de Detroit”, cu chitara, aflat sub influenţa filmelor de groază şi al pictorului Salvador Dali, într-o combinaţie ciudată. Despre aceste lucruri a vorbit chiar Alice Cooper pentru revista ”Vip”, după concertul pe care l-a susţinut recent la Arenele Romane.
”Prima oară când am fost în România s-a întâmplat acum trei ani de zile şi a fost foarte ciudat pentru că l-am întâlnit pe Marilyn Manson şi am cântat împreună. Nu ne întâlnisem niciodată până atunci, şi am făcut asta, culmea, în „Ţara lui Dracula”. Nimic nu e întâmplător. A fost un eveniment neobişnuit pentru mine. Am devenit prieten cu Marilyn, după…”, a spus artistul.
El a mai spus că la începutul carierei sale era perceput ca un artist controversat. ”La începutul, prin anii ‘70, când vedeau machiajul, şerpii, ghilotina, toţi erau îngroţi de mine. Eram un tip controversat.Acum,lumea înţelege că eu sunt un interpret şi cam atât.Nu se mai şochează aşa uşor.”,mai spune acesta.
Pictorul spaniol Salvador Dali i-a dedicat o lucrare legendei rockului. ”Salvador Dali a văzut în alt mod spectacolele mele pe care le-a chemat „suprarealiste”. Mi-a dedicat şi o lucrare, şi mi-a devenit un bun prieten.”, spune artistul. Despre Lady Gaga, o altă artistă la fel de controversată, Alice Cooper a spus: „Lady Gaga este grozavă. Ea face exact ceea ce fac şi eu. Scrie melodiile, şi le produce şi îşi concepe spectacolele. În turneu, pe scenă, este într-o altă lume. Când o vezi dincolo de scenă,este o fată foarte drăguţă,glumeaţă,”funny girl””.
Întrebat dacă ar dori să-şi petreacă vacanţa în România, Alice Cooper regretă că nu a avut timp mai mult să ne viziteze ţara, dar i-ar plăcea să revină pentru o vacanţă. ”România? Am văzut acest public senzaţional, am cântat, şi acum trebuie să plec.Uşor,mă întristează acest lucru, dar când sântem într-un astfel de turneu nu putem să facem nimic altceva decât să cântăm şi să plecăm.Nu avem timp să vizităm nimic atceva.Dar îmi place România, este minunat aici. Aş vrea să vin vara aici,iarna e rezervată deja, a trecut.”, a spus Alice Cooper râzând.