Alice Peneacă este unul dintre cele mai apreciate fotomodele internaționale, însă, la fel ca și în cazul altor vedete, aceasta a fost afectată din cauza pandemiei. Vedeta mărturisește că odată cu răspândirea noului virus nu a mai putut călători, așa cum o făcea înainte.
„Am pierdut foarte multe opțiuni pentru că nu am putut călători. De obicei, majoritatea, nu toate, dar majoritatea opțiunilor vin de pe o zi pe alta, last minute.
Și atunci, fiind foarte multe restricții, pentru că trebuie să te testezi, să aștepți rezultatul, să călătorești, să stai și în carantină, e foarte complicat.”, a spus Alice Peneacă, în cadrul unei emisiuni TV, potrivit Spynews.
Fosta soție a lui Bobby Păunescu a spus că i-ar plăcea să ia locul prezentatorului TV. „Mă gândeam să mă reprofilez. Poate ceva ce faci și tu”, a declarat modelul.