La 38 de ani, Denise Rifai continuă să impresioneze cu silueta sa trasă prin inel, reușind să impresioneze pe toată lumea. Vedeta Kanal D a dezvăluit, pentru Click!, secretul din spatele formei sale de invidiat: o dietă echilibrată și o rutină de mișcare constantă.

Denise Rifai recunoaște că, deși moștenește gene bune și nu a avut niciodată probleme majore cu greutatea, este foarte atentă la alimentație, mai ales acum, când se apropie de pragul celor 40 de ani. Vedeta a eliminat complet anumite alimente din dieta sa zilnică pentru a se menține în formă. Printre acestea, se numără alimentele procesate și cele bogate în zahăr, pe care le-a scos definitiv din meniul ei.

„Am un stil de viață echilibrat, iar în alimentația mea nu există pâine, zahăr. Consum multe fructe, legume, proteină din carne și nu uit să beau apă, să mă hidratez corespunzător”, a declarat Denise Rifai, pentru Click!.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

Pe lângă regimul alimentar strict, Denise nu uită importanța sportului. Ea merge regulat la sală și face zilnic mișcare pentru a-și păstra silueta. Ea a subliniat că stilul său de viață activ și disciplinat este cheia succesului în menținerea unei forme fizice excelente.

„Fac mișcare, fie că asta înseamnă plimbări lungi prin parc sau alergare și mers la sală. Consider că o minte sănătoasă se menține într-un corp sănătos”, a mai spus vedeta Kanal D. 

Denise Rifai demonstrează că vârsta este doar un număr, iar cu puțină disciplină și sacrificiu, poți arăta fabulos indiferent de anii din buletin.

Denise Rifai crede că e „o onoare” pentru o femeie să gătească

Invitată în podcastul „ Ac de siguranță cu Exarhu”, Denise Rifai a vorbit despre carieră, relații, viață, chiar și bucătărie. „Eu mănânc, de regulă, ce gătesc eu. Mâncarea este foarte importantă. În mâncare se pune energie. Femeia este important să știe, să facă și să prepare, pentru că mâncarea este energia ei.

E energia asta vitală care ține tot. Nu există femeie la cratiță, este energia ei. Femeia are o energie separată de cea a bărbatului. Este această energie creatoare. Este femeia, energia supremă. E normal, e frumos și e curat pentru bărbatul tău, pentru familia ta, pentru tatăl tău să îi faci mâncare din mâna ta”, a spus ea.

Și a continuat: „Așa e corect, curat și în fața lui Dumnezeu, așa trebuie așezate lucrurile. Lucrurile trebuie făcute din inimă, dar se întâmplă altfel în societatea modernă. Nu avem timp foarte mult. Femeile care aleg să aibă o carieră, să își dedice viața, să facă performanță, cum sunt eu.

Am foarte puțin timp liber. Atunci mă ajut de oamenii care sunt în viața mea și pot să mănânc conform. Mie mi se pare cea mai mare onoare pentru o femeie să poată să gătească, să aibă timp să gătească pentru ea, familia ei, bărbatul ei. Asta este o onoare. Nu este nici femeia la cratiță, e cel mai înălțător lucru“.

Urmărește-ne pe Google News