Ea a slăbit nu mai puțin de 65 de kilograme, cu o dietă strictă și cu sport. Deși are 55 de kilograme, Oana continuă cu o dietă de întreținere și a mărturisit care este alimentul la care a renunțat complet. „Am slăbit 65 de kilograme. La început am ținut dieta Dukan foarte drastic, apoi mi-am personalizat-o, am făcut foarte mult sport, iar acum nu mai mănânc nimic după ora 5. Am mai făcut saună, masaj… mi-am ajutat organismul. E o schimbare majoră fizic, dar eu sunt aceeași persoană, doar că în alt ambalaj. Am avut 120 de kilograme, mâncam enorm. Acum țin o dietă de întreținere”, a povestit Oana Radu, de curând, menționând că vrea să își facă și câteva operații estetice ca să scape de vergeturi.
Ea a povestit de curând și ce sacrificii a făcut pentru a slăbi, dar și faptul că nu se atinge de ulei sau alimente grase
”Eram înnebunită fiind după haine, dar nu le puteam purta. Mâncam cât puteam. Eram într-o zi de vară şi mâncam o shaorma şi-mi cumpărasem ca desert un kurtos. Atunci, a venit un băiat şi mi-a spus: «Eşti foarte frumoasă, eşti foarte talentată, dar eşti foarte grasă.» El m-a învăţat că trebuie să slăbesc. În primele zile când mergeam la alergat, plângeam încontinuu. El a fost mereu acolo lângă mine. Eu nu mănânc ulei, nu mănânc nimic gras”, a declarat Oana Radu, la Prima TV, admițând că nici de prăjeli nu se atinge.
S-a făcut remarcată la “Vocea României” în urmă cu patru ani, când juraţii au comparat- o cu Adele. Dacă înainte avea în jur de 120 de kilograme, cu ajutorul dietelor şi al medicilor, Oana a ajuns la aproximativ 55 de kilograme, iar fizicul său atrage acum privirile bărbaţilor.