Filmările pentru „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” sunt în plină desfăşurare, iar printre numele ce fac parte din distribuție se numără Alina Chivulescu și Richard Bovnoczki. În serialul ce aduce în plin plan povestea unei tinere abandonate la naştere, care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani și de putere, cei doi actori le dau viață personajelor Victoria și George, doi oameni maturi a căror căsătorie perfectă începe să se destrame în momentul în care George află secretul bine ascuns al soției sale.
Alina Chivulescu revine pe micul ecran
În noul serial de la Antena 1, Alina Chivulescu, celebra actriță de teatru, film și televiziune, o interpretează pe Victoria, o femeie mândră de familia ei, dar și de afacerea pe care o conduce. Cu o viață, aparent, perfectă, Victoria este măcinată de un regret puternic şi de un secret cumplit care, odată aflat, îi va clătina liniştea familiei sale.
„Trebuie să leg propunerea de a juca în serial de momentul meu de viață. Împlineam 50 de ani și primeam primul meu wild card – rol principal fără casting! Era genul ăla de bucurie care te sperie. Apoi am primit scenariile; toți am zis asta: e foarte bine scris! Și este scenariu original!
Am început în vară repetițiile și am realizat că, după 5 ani, îmi regăsesc o parte dintre prieteni. Echipa doamnei Ruxandra Ion face ca lucrurile să funcționeze bine și spun asta fără nicio ezitare. Nu sunt orgolii, reușim să înțelegem că tragem toți, întreaga echipă, în aceeași direcție! Le sunt recunoscătoare celor care s-au gândit la mine pentru rolul ăsta!”, a mărturisit actrița.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Cine e Richard Bovnoczki
Richard Bovnoczki, unul dintre cei mai apreciați actori de teatru ai generației din care face parte, joacă pe scena celor mai importante teatre din Capitală, precum Teatrul Bulandra, Teatrul Odeon, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, dar și în numeroase producții independente, pe scena Unteatru, Teatrul Excelsior, Teatrul de Sufragerie.
Totodată, a fost membru al Companiei de Teatru Passe-Partout DP a lui Dan Puric. Despre propunerea de a juca în serial, dar și despre personajul pe care îl interpretează, George, un chirurg plastician, Richard povestește: „A fost o propunere căreia i-am dat curs fără să o trec prin niciun filtru al unor întrebări, întâlniri și decizii cum obișnuiesc să fac de obicei, înainte să dau un răspuns final.
Așa am vrut de data asta, să vedem cum va fi. Mai simplu spus, Domnica Cîrciumaru m-a sunat să-mi spună că sunt dorit într-un serial, am avut o întâlnire cu producția, regia, scenariștii și familia din acest serial (soţia şi fiica mea), am dat puțin text, am făcut poze și am zis: hai să-ncepem.
Până acum, îmi place tot ce mi se întâmplă în această nouă experiență. O echipă de producție, tehnică și artistică foarte bună, care îți oferă mult confort și bună dispoziție. Îmi place. Scenariul curge bine, personajele sunt bine conturate și situațiile ofertante. Despre George, personajul meu, am să spun doar că are o caracteristică provocatoare: rafinamentul.
Și aici sunt conținute multe. Echilibrul lui dintre rațiune și inimă îi oferă o putere care nu provine din forță ori autoritate, ci din blândețe. Un bărbat înțelept căruia, îi zâmbesc ochii!”.
Despre serialul „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”
Povestea serialului „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” aduce în atenţia telespectatorilor o tânără ambiţioasă şi determinată, abandonată la naştere, care în urma unui test genetic îşi găseşte mama chiar în persoana celei la care se aştepta cel mai puţin.
Guvernat, în egală măsură de putere şi sensibilitate, serialul atacă o temă desprinsă din realitate, îmbrăcată în emoţiile unei tinere care îşi caută drumul într-o lume plină de secrete, condusă de bani, putere și decizii din trecut pe care mulți le-ar dori îngropate în uitare, iar nume consacrate din teatru, film și televiziune vor fi dezvăluite în perioada următoare.