Familia nu a ales o destinație din România, ci din Turcia. În Antalya își petrec vacanța cei doi părinți și gemenii lor, Davina și Nathaniel. „Bună dimineața! Noi ne-am trezit mai devreme decât găinile și am pornit la drum, mai bine zis, la zbor.

Întrucât concediul trecut cu gemenii a fost un succes, am zis să ne încercăm norocul cu încă unul 🙈. De data aceasta mergem în Antalya. 2 bagaje cât casa, 2 copii semiadormiți și 2 părinți fericiți că schimbă rutină de acasă pe cea din vacanța”, a explicat vedeta pe Facebook.

Ea a mai distribuit și o poză cu ea și gemenii, din aeroport. Micuții stau în cărucioarele lor și au suzetele în gură.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Prima vacanță pe care Alina Laufer a avut-o cu gemenii ei și ai lui Ilan a fost în Egipt, în luna aprilie. „Am plecat și noi, în sfârșit într-o vacanță în afara țării cu gemenii. Îmi doream de mult să facem asta, dar am așteptat să mai crească puțin. Am plecat cu Davina bolnavă, a făcut roșu în gât. Am băgat-o acolo pe antibiotice pentru că a făcut și puțină febră. Am fost doar noi, eu și Ilan, cu gemenii, fără alte ajutoare. La aeroport am fost un adevărat spectacol, am luat toată casa cu noi, eu am băgat și aspiratorul în bagaje, dar a fost Ilan pe fază și a zis să îl scot! Aveam două bagaje cât casa la aeroport, două trolere de mână, două rucsace, două cărucioare… A fost prima vacanță cu gemenii mai departe de casă, am stat o săptămână în Egipt, a fost bine. Când am venit acasă m-a luat depresia…”, a povestit vedeta pentru Click.

„Noi am fost ca în armată, la 6 jumate dimineața, cel târziu, se trezeau. Se trezeau și noaptea, acasă nu se trezesc, acolo se trezeau… Ieșeam din camera la 7, eram primii la micul dejun, aveam program, schimbă-i, fă-le băiță, ne-am întors mai obosiți decât am plecat, dar aș mai pleca din nou.

În vacanță copiii au fost ceas elvețian, aveau orele de masă, de somn, dimineața vedeam răsăritul, îi plimbam pe malul mării la aerosoli, le-a plăcut la restaurant cu lume multă. Acum mă gândesc unde să îi mai duc, să vedem”, a mai completat Alina Laufer.

Alina Laufer a născut prematur gemenii în 2021. Ea e căsătorită cu Ilan Laufer, dar în trecut a avut un mariaj cu Jorge, cu care are o fetiță, pe Karina.

Urmărește-ne pe Google News