” În primele luni, am avut nişte mici probleme, la modul că mi-a fost un pic rău, că mi-era somn, că mă mai durea spatele, dar astea au trecut. Asta mică e o fiţoasă. Din păcate, momentul aflării nu a fost foarte cel mai fericit, pentru că a fost imediat după înmormântarea tatălui lui Mihai. Şi, ce-i drept ne-ar fi plăcut foarte mult. Deja eram în prima lună, şi ne-ar fi plăcut şi mie şi lui să fi ştiut, ca să-i fi putut spune înainte să se întâmple asta. Şi, undeva în sufletul lui, ar fi fost liniştit şi bucuros pentru că uite, în sfârşit se întregeşte familia. Se poate şi cu trei copii, nu excludem asta.”, a mărturisit Alina Puşcaş în cadrul emisiunii „Răi da buni”.
Mama Alinei Pușcaș s-a despărțit de Gheorghe Turda
Mama Alinei Pușcaș a luat o decizie șocantă, în urmă cu doar câteva săptămâni. După o relație de cinci ani, Lucia Lazăr s-a despărțit de Gheorghe Turda, fără a dezvălui însă motivele pentru care a ales să plece din casa artistului. Recent, aceasta a anunțat că și-a schimbat numerele de telefon.