Alina și Ilan Laufer sunt căsătoriți de un deceniu, iar cei doi s-au mutat până acum nu mai puțin de opt ori. În toamna anului trecut, cuplul renunțase la vila din Corbeanca pentru un apartament în București, despre cre vedeta spunea că este fix ceea ce trebuie pentru ea și familia ei. Erau la 10 minute de Parcul Herăstrău și foarte aproape de școala la care fiica ei, Karina, învață, dar și aproape de biroul lui Ilan.

Acum, cei doi au luat decizia de a se muta din nou, dar de data aceasta la casă. Alina Laufer a declarat că acum au grădinița gemenilor mult mai aproape, iar pentru ei mutatul este ceva obișnuit.

„M-am mutat în casă nouă, sunt fericită! Suntem experți în mutat! După 10 ani împreună ne-am mutat de 8 ori, dar ne place lucrul ăsta și sperăm că acum este definitiv, dar acest pentru totdeauna este relativ, pentru că noi suntem o familie și ne simțim bine oriunde ne mutăm împreună. Viața ne face să ne relocam și să ne adaptăm mereu, oriunde ne mutăm și ne aflăm.

Cel mai important la această mutare este că avem grădinița la două minute distanță de casă. Chestia asta cu mutările este o pasiune pe care nu pot să o descriu, doar că e totul nou și frumos, încerci să fie totul pentru totdeauna, dar nu știi dacă o să fie, așa e la noi cu mutatul. În România, atunci când se mută lumea, toți sunt obișnuiți să rămână acolo pentru totdeauna, dar chiar și dacă nu e așa, în ceea ce privește locuința, este ok. Nouă ne place să ne mutăm des și să schimbăm peisajul”, a povestit Alina Laufer, încântată acum de noul ei cămin din Băneasa, potrivit Click!.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 18

„Aproape în fiecare weekend mergem la Cornu, este aer curat și ne place”

Alina și Ilan Laufer și-au făcut un obicei și merg în fiecare weekend la Cornu, acolo unde le place să stea la aer curat. În această comună locuiesc părinții fostei soții ale lui Jorge, însă acum și-a construit și ea o casă de vacanță acolo.

„Aproape în fiecare weekend mergem la Cornu, este aer curat și ne place. Stăm deja în casa pe care ne-am făcut-o, e perete în perete cu a mamei, ne place mult acolo, ne place Câmpina, lumea deja ne cunoaște, ne plac cofetăriile de acolo, restaurantele, totul e mai ieftin decât în București”.

Alina Laufer a recunoscut că soțul Ilan Laufer aduce banii în casă. Cu ce se ocupă ea

Alina Laufer e mama a trei copii. Din mariajul cu cântărețul Jorge o are pe Karina, iar din căsnicia cu Ilan Laufer are gemeni. Ea se ocupă singură de copii, căci nu se bazează nici pe ajutorul unei bone, nici pe sprijinul bunicilor.

Are grijă să îi pregătească zilnic pe copii, să gătească, să facă curățenie, să plătească facturile, iar soțul ei muncește, el e cel care aduce banii în casă. „Eu mă ocup de tot ce înseamnă partea administrativă în casă, de cumpărături, de plătit facturi, de mâncare, de copii de dimineața.

Îi trezesc, îi pieptăn, îi îmbrac etc. Ilan se ocupă să fie bani pentru a plăti facturile și aprovizionarea și etc. Dimineața, el se trezește și primul lucru sare din pijamale și duce câinele afară cât timp eu mă ocup de copii. Seara, la fel, când venim fiecare de la treburi, după-amiaza, luăm copiii de la grădiniță.

Eu le dau de mâncare, Ilan se joacă cu ei, în acest timp eu mă pregătesc să mergem împreună în parc. Baie le face numai el, dar când ies din baie devin din nou responsabilitatea mea: uscat pe păr, spălat pe dinți. Avem o rutină și o disciplină bine pusă la punct. Altfel n-am face față”, a spus ea pentru unica.ro.

Chiar dacă uneori îi este greu cu trei copii, Alina Laufer nu a angajat o bună. Vrea să își crească copiii doar alături de soțul ei.

„Noi nu petrecem tot timpul împreună pentru că Ilan este genul de persoană care nu stă foarte mult la birou. El aleargă în toate părțile, este foarte mobil. Noi oricum tot timpul liber îl petrecem împreună, n-avem o secundă de liniște separat, pentru că trebuie să fim cu copiii.

Noi nu avem nici bone, nici bunici care să fie implicați foarte mult în creșterea lor. Nu ne-am gândit la bonă. Nu e o variantă pentru noi. Ne place să fim alături de copii și să fim noi cei care le oferim educația atât de necesară. Cei 7 ani de acasă vrem să-i capete de la noi”, a mai zis Alina Laufer.

Urmărește-ne pe Google News