Zvonurile despărțirii dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au apărut în urmă cu un an, însă întotdeauna negau că s-ar întâmpla ceva între ei. După ce designerul s-a prezentat ieri la Judecătoria Buftea, soția sa a făcut primele declarații și a confirmat divorțul.

Oficial, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu nu mai formează un cuplu și va fi o chestiune de timp până când vor fi liberi și în acte. Artista mărturisit că actele de divorț au fost depuse la începutul acestui an. De asemenea, Alexandru a intentat o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor la el până la soluționarea în instanță a procesului de divorț.

„Dragii mei, nu voiam să comentez pentru că, așa cum știți cu toții, am fost încă de copil un om discret, cu un parcurs serios și m-am ținut departe de scandaluri. Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță președințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului. Voi face tot posibilul să îmi protejez fetițele, să muncesc pentru a le crește și să le educ armonios, ca și până acum. Le mulțumesc părinților mei care sunt alături de mine și tuturor celor care în aceste zile mi-au trimis mesaje de încurajare”, a fost mesajul transmis de Alina Sorescu pe rețelele de socializare.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

Mai multe vedete au încurajat-o pe cântăreață după mesajul postat pe Internet. „Copiii stau cu mama!”, i-a scris Andreea Bălan Alinei Sorescu. Tavi Clonda, Mirela Vaida, Simona Gherghe, Adina Halas, Iana Novac și Denisa Tănase o susțin pe vedetă în aceste momente.

Alina Sorescu nu s-a prezentat la proces

Marți, 3 mai, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu urmau să se întâlnească la tribunal, însă artista nu s-a prezentat. Designerul a venit la Judecătoria Buftea însoțit de tatăl lui, el fiind, de fapt, cel care a deschis procesul. La intrarea în sala de judecată, Alexandru a fost așteptat de jurnaliști pentru a obține informații despre ceea ce se petrece între el și mama fetițelor lui, însă nu a dorit să facă declarații.

alina-sorescu-si-alexandru-ciucu-divort-2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI