În urmă cu câteva zile, Alina Sorescu a plecat din București, unde locuiește după despărțirea de Alexandru Ciucu. Cântăreața și-a dus fetele la mare, pe litoralul românesc. S-au distrat și s-au relaxat în Mamaia, au stat la plajă, au vizitat stațiunea, au făcut chiar și poze împreună.

Alina Sorescu, care are 36 de ani, a făcut mai multe ședințe foto în diferite ținute de plajă. A purtat rochii vaporoase, pălării, ochelari de soare. Recent, ea a revenit în București pregătită de muncă.

„Proiecte noi la orizont 🔜 Mi-am încărcat bateriile pentru o toamnă plină”, a scris ea pe Facebook. Cântăreața are mai multe evenimente, organizează chiar și un concert.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

„Se încearcă voit discreditarea mea”

Divorțul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu a surprins pe toată lumea. Deși apăruseră informații potrivit cărora între ei lucrurile nu mai erau roz, de fiecare dată negau despărțirea. Celebrul designer și-a dorit ca fetițele lor să rămână să locuiască cu el până se va termina procesul de divorț, însă instanța a decis ca micuțele să rămână în grija mamei.

Recent, s-a speculat că Alina Sorescu ar avea multe datorii, dar și că ar avea un nou iubit după despărțirea de tatăl fetițelor sale. Artista nu s-a mai putut abține când informațiile au ajuns la urechile sale și a răbufnit. „În ultimul timp se încearcă voit discreditarea mea, imediat după ce instanța a decis pentru a doua oară domiciliul fetițelor la mine. Au apărut informații că firma mea ar fi în faliment și că aș avea o nouă relație. Legat de firmă, nu este vorba despre datorii la stat sau furnizori, ci la mine ca asociat, în urma unor investiții pe care le-am făcut anul trecut cu noul sediu al școlii mele de muzică. Legat de buchetul de flori, așa cum am și specificat pe Instagram, era aniversarea unei prietene și eu îl luasem pentru ea.

Iar poza în care apar alături de regizorul Ionuț Trandafir este de pe platoul de filmare a videoclipului «Suflet de copil», pe care l-a regizat. Această poză nu are nicio legătură cu buchetul de flori. Clar se urmărește o înscenare în plin proces”, a declarat artista pentru impact.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News