„De sărbători voi petrece alături de familia mea extinsă, care este foarte mare și foarte unită, de mătușile mele, unchii mei, verișorii, evident fetițele și părinții mei. Întotdeauna de Crăciun, eu, de când mă știu, am păstrat tradiția asta de peste ani, merg la Roșiorii de Vede, de acolo de unde este mama mea, acolo unde locuiește mătușa mea.
Bunica mea ne-a insuflat această tradiție, să fim cu toții de Crăciun și chiar dacă nu mai este printre noi acum, respectăm această putere a familiei pe care ne-a dat-o bunica.”, a declarat Alina Sorescupentru WOWbiz.ro.
„Respectăm tradițiile firești. Încercăm să fim mai buni în această perioadă, nu lipsește nimeni de la masa de Crăciun, avem pe masă toate bucatele tradiționale, cântăm colinde, dăruim. Chiar avem un Crăciun așa ca la carte”, a adăugat Alina Sorescu.
„Anul 2022 a fost complicat din punct de vedere personal pentru mine, dar așa e în viață, și cu suișuri și cu coborâșuri. Nu am regrete. Îmi doresc ca în 2023 să se așeze toate lucrurile și să îmi găsesc liniștea și din punctul ăsta de vedere.”, a mărturisit Alina Sorescu pentru sursa citată.
„Încerc să fiu un om echilibrat, care, tocmai, să transmită lucruri bune, că până la urmă, persoanele publice au această menire, să transmită celor care îi urmăresc lucruri bune. Fără să vrei, oamenii care te urmăresc te iau drept model și e frumos, mai ales în cazul meu pentru că lucrez cu copii.”, a mai precizat Alina Sorescu.