În ediția de astăzi a emisiunii „Showbiz report”, Alina Sorescu a făcut noi mărturisiri despre divorțul de Alexandru Ciucu. Despărțirea lor nu a surprins pe nimeni, pentru că zvonurile despre separare apăruseră în urmă cu aproximativ un an, însă de fiecare dată au negat că ar exista probleme în căsnicia lor. Acum, vedeta recunoaște că lucrurile între ea și celebrul designer nu mai funcționau de ceva vreme.

„Situația prin care trec eu acum nu e nouă, e o situație destul de veche. Părinții mei au fost alături de mine. Toată familia mea a fost alături de mine, familia mea extinsă. Le mulțumesc tuturor care m-au sprijinit să am curaj în ceea ce simt și să merg până în pânzele albe pentru a fi împăcată, liniștită”, a declarat Alina Sorescu, la Antena Stars.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

„M-am mutat cu fetițele și am depus acțiunea de divorț în februarie”

Artista a lămurit și zvonurile apărute despre o posibilă împăcare cu tatăl fetițelor sale. Alina Sorescu a fost întrebată direct dacă Alexandru Ciucu a încercat să se împace cu ea. Vedeta a infirmat speculațiile apărute și declara că nu a fost vorba despre așa ceva. Cererea de divorț a fost depusă în luna februarie a acestui an, atunci când designerul era plecat în Paris.

„Nu e simplu și nu sunt încă liniștită, pentru că lucrurile încă nu s-au clarificat. Cum am spus, m-am mutat cu fetițele și am depus acțiunea de divorț în februarie, când Alexandru era plecat la un master la Paris”, a mai precizat cântăreața.

 
 

Urmărește-ne pe Google News