Au existat tot felul de zvonuri cum că relația vedetei cu soțul ei este pe muchie de cuțit, însă de fiecare dată cei doi au negat că ar exista probleme între ei. Alexandru Ciucu a fost surprins la un moment dat urcând în apartamentul unei femei, însă situația a fost clarificată ulterior și s-a dovedit ca fiind o prietenă comună a cuplului.
După ce în ultima perioadă subiectul unui presupus divorț a ținut prima pagină a ziarelor, acum Alina Sorescu a avut prima apariție la TV după această situație, care cu siguranță nu-i face deloc bine. Vedeta a fost invitată în emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, unde a vorbit despre trupa de copii și că în curând se vor mai alătura și alți micuți talentați.
Soția lui Alexandru Ciucu așteaptă ca băiețelul lui Dani Oțil să vină pe lume, să crească, iar apoi să vină în trupa ei.
„Suntem foarte fericiți să fim aici. Acum că a venit toamna așteptăm noi membrii în trupă. Și cel mai important așteptăm un nou pici, un bebe, cel al lui Dani. Peste câțiva anișori îl așteptăm în trupa noastră”, a declarat Alina Sorescu în emisiune.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7Tatăl Alinei Sorescu infirmă divorțul fiicei sale de Alexandru Ciucu
Gabi Sorescu, tatăl Alinei Sorescu, cel care de fapt i-a fost solistei și impresar, la debut, însoțind-o la toate concertele din țară, afirmă că fiica lui și ginerele nu s-au separat.
„Nu este nimic adevărat cu divorțul, este o prostie, sigur că da, sunt bine cu toții!”, a declarat socrul lui Alexandru Ciucu pentru playtech.ro.
Alina Sorescu este foarte discretă în declarații atunci când este atins subiectul divorțului. Vedeta nu își dorește să dea prea multe detalii despre căsnicia ei cu Alexandru Ciucu.
„Nu vreau să comentez pentru că nu este despre mine. Nu mi-a plăcut niciodată să mă dau în spectacol sau să apar cu lucuri cu care apar personajele de carton. Nu o să fac din viața mea un spectacol doar de dragul de a se vorbi despre mine”, a spus Alina Sorescu la o emisiune TV.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!