Cei doi soţi au ţinut să petreacă această zi specială exact în locurile unde, în 2009, Alexandru o cerea pe Alina de soţie.
“Pentru mine a fost ultima călătorie mai lungă pe durata sarcinii, aşa că m-am bucurat din plin. A fost o vacanţă de relaxare în locul meu preferat, Toscana. Aici m-a cerut Alexandru de soţie acum patru ani, deci are şi o semnificaţie specială”, a declarat Alina.
El i-a dăruit un inel
Cu această ocazie, Alexandru Ciucu i-a oferit soţiei sale şi un cadou special. “I-am dăruit un superb inel cu diamante, pe care i-l alesesem cu câteva săptămâni înainte. Am păstrat astfel tradiţia noastră de a-i face cadou câte un inel pe an, de ziua noastră”.
Drumul până în Toscana nu a fost o problemă pentru graviduţa Alina. Până la momentul naşterii, solista îşi vede liniştită de proiectele sale. Astfel, ea va relua cursurile Atelierului de Muzică şi Prezenţă Scenică pentru copii, iar sâmbătă va ţine noile preselecţii, pentru pitici cu vârste cuprinse între 4 şi 10 ani. Detalii pe adresa www.alinasorescu.ro.