Alteţele Lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia ai României au fost invitaţii de onoare ai ceremonialului militar al înmânării drapelului de luptă Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Omagial, dedicat „Zilei Armei”.
Evenimentul solemn a fost urmat de depunerea de coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor Jandarmi. În cadrul evenimentelor dedicate Zilei Jandarmeriei, Alteţa Sa Regală Prinţul Carol Ferdinand al României a purtat, în premieră, costumul de jandarm.
Acesta a fost realizat special pentru această ocazie la atelierul unde sunt croite toate costumele oficiale ale Jandarmeriei Române. Alteţele Lor Regale Prinţul Paul şi Prinţesa Lia ai României salută întregul efectiv al Jandarmeriei Române.
„Alături de Armata României, Jandarmeria reprezintă instituţia în care românii cea mai mare încredere. Acţiunile jandarmilor din întrega ţară, dar şi din zonele de conflict ale lumii, merită lauda noastră. Ei reprezintă principala forţă de ordine şi siguranţă publică cu structură militară în ţara noastră. Alături de soţia mea şi de fiul meu de care sunt mândru că astăzi poartă uniforma Jandarmeriei, doresc să urez tuturor jandarmilor şi familiilor lor multă sănătate!”, a declarat A.S.R. Prinţul Paul al României în cadrul evenimentului festiv.
 

Urmărește-ne pe Google News