În timp ce alți artiști încasează sume exorbitante pentru a susține un concert, Nico este de altă părere. Binecunoscuta solistă a mărturisit că a cântat de multe ori fără să primeasă niciun ban. A făcut-o pentru că așa simțit, după cum a declarat pentru okmagazine.ro.

„Am cântat şi gratis şi nu pun preţ pe asta.

Pentru că dacă mi-a plăcut omul acela şi a avut nevoie de mine şi poate n-a avut – sau poate o să aibă în altă viaţă sau în alt timp, şi o să-mi dea atunci, că pe mine mă vede Dumnezeu – am zis: „Da, domne, vin şi-ţi cânt, că-mi face plăcere.

Eu nu cânt doar pentru nu ştiu ce bani, nu. Asta e o chestie care ţine de fiecare şi de sufletul lui”, a explicat Nico.

Nico, pe numele său întreg Nicoleta Matei, este căsătorită de 20 de ani cu Laurențiu Matei, împreună cu care formează unul dintre cele mai unite cupluri din showbiz-ul românesc. Artista este mama unei fete, Alexandra.

Citește și: Artiștii se umplu de bani în noaptea de Revelion. Smiley ia 3.000 de lei pe minut, Inna peste 4.000

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News