Cătălin Măruţă : Or fi ele “clasice”, dar sunt e­sen­ţiale, aşa că le includ şi pe lista mea! Ziua de naştere mi-o voi petrece în bună parte la PRO TV, alături de colegii mei, pică în timpul săptămânii. În rest, ies în oraş cu prietenii sau îi invit acasă, mă mai gândesc.

Ce planuri ai pentru anul ăsta?

În principiu, mă aliniez la visurile clasice: vreau să am o familie sănătoasă şi fericită, să pot munci în continuare, să am idei şi să le pun în practică, să-mi văd copiii mândri de tatăl lor, să-mi ştiu soţia fericită, să aştept fiecare zi ca pe o binecuvântare, nu ca pe o lungă listă cu “trebuie să” şi “nu trebuie să”.

Ce-ţi imaginai că vei deveni, în adolescenţă, şi ce visuri ai dat la o parte pentru televiziune?

Am ajuns la Facultatea de Drept, unde mi-am făcut datoria de student, dar purtam cu mine, în paralel, tentaţia unei meserii mai creative. Am terminat facultatea, am dat inclusiv examenul de licenţă, însă pasiunea mea pentru radio şi TV a câştigat şi am început să fac emisiune la radio, apoi, uşor, uşor, la TV… N-aş zice că am făcut sacrificii, mai degrabă am schimbat ordinea priorităţilor.

Ce ai face altfel în carieră, dacă ai lua-o de la capăt?

Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi
Recomandări
Realitatea Plus rupe audiențele cu tandemul Georgescu – Alexandrescu: a depășit Antena 3 CNN în decembrie și a spart un monopol vechi

N-aş schimba aproape nimic, ştiu că lucrez acolo unde sunt inima şi vocaţia mea. Probabil că dacă nu ajungeam în televiziune, până la urmă aş fi fost jurist şi nu cred că mi-ar fi displăcut.

Dar în viaţa personală?

Dacă aş putea da timpul înapoi, ca s-o găsesc pe Andra mai repede, aş face-o. Dar, până la urmă, poate aşa a fost să fie. Ne-am întâlnit într-un moment în care aveam nevoie unul de celălalt.

03-toata-familie

Cătălin e cel mai fericit când ajunge acasă, la comorile lui: Andra, David şi mezina Eva

Ai o listă cu lucruri pe care vrei neapărat să le faci până la 40 de ani?

Cred că toţi avem aşa ceva… Vârsta de 40 de ani e un prag semnificativ, mulţi o numesc jumătatea vieţii, dar eu mă încăpăţânez să fiu mai optimist de atât. Mai am doi ani până acolo, timp suficient să-mi redefinesc aşteptările. Da, am şi eu, ca multă lume, o listă. Dar am formulat totul la modul general, mă feresc de dorinţe concrete.

Eşti tată de fată. Vrei, nu vrei, va veni vremea când băieţii vor bate la uşă. Cum te vezi ca “socru”?

Se spune că dacă eşti tată de fată şi nu eşti suspicios, nu-ţi faci datoria de părinte. E greu să vezi că fetiţa ta intră într-un univers numai al ei, cu prieteni sau aşa-zişi prie­teni. E greu să te rupi. E greu să-ţi vezi copiii liberi. Trebuie să găseşti un echilibru.

România va primi rachetele Patriot din SUA până în 2030. Cât costă înlocuirea sistemului donat Ucrainei
Recomandări
România va primi rachetele Patriot din SUA până în 2030. Cât costă înlocuirea sistemului donat Ucrainei

Cu David când crezi că vei ieşi la o bere, “ca bă­ie­ţii”?

Aş prefera să ieşim mai întâi la o bere fără alcool – să-i dea Dumnezeu sănătate cui a inventa-t-o. Probabil că voi ieşi cu David în oraş atunci când va fi major. Dacă vrea. Dacă nu, mergem la o pizza, la sala de sport sau la teatru, vedem noi. Asta, dacă nu se apucă de muzică, precum mama lui, că i-a moştenit talentul, şi atunci îşi va petrece ziua în studioul de înregistrări. Iar eu am să mă simt neglijat!

Mai vreţi copii?

De-acum înainte, e mâna destinului. Avem doi copii minunaţi, iar dacă vor mai veni şi alţii, vom fi fericiţi. Recunosc, am zile în care copiii sunt motivul pentru care mă simt de trei ori mai puternic, cu mai multă energie.

Cine vă ajută cu cei mici?

Ne ajută părinţii şi avem o bonă foarte bună, e răbdătoare şi se joacă toată ziua cu ei… Adevărul e că nu ne-am fi descurcat altfel, noi avem un program foarte încărcat. Dar abia aşteptăm să ajungem acasă, să fim toţi împreună.

I-ar plăcea să joace în «Las Fierbinţi»

Dacă ar fi să evadeze, fie şi numai temporar, de pe canapeaua emisiunii “La Măruţă”, Cătălin n-ar pleca departe, fiindcă a identificat în curtea PRO TV o altă producţie care-i face cu ochiul: “Mi-ar plăcea în «Las Fierbinţi», m-aş juca pe mine însumi, adică aş fi Măruţă, care descinde în comuna cu pricina şi face un reportaj, ceva… M-ar onora să fiu guest-star într-o asemenea producţie, cine ştie, uite o idee haioasă”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Viva.ro

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
FANATIK.RO
Județul din România unde se face o investiție gigant. Vor fi disponibile sute de locuri de muncă
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Elle.ro
Alina Pușcaș, PRIMELE DECLARAȚII despre plecarea Andreei Bălan din juriul emisiunii Te cunosc de undeva: „S-a implicat și foarte mult în noua relație…”
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'

ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Observatornews.ro
ANIMAŢIE: "Freezing rain" a băgat zeci de persoane în spital, iar 6 au nevoie de operaţie
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă
HOROSCOP
Horoscop 4 ianuarie 2025. Săgetătorii petrec această zi calmă în familie, în mediul în care se simt ei cel mai bine și asta îi va ajuta să se refacă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI