Interpretul a anunţat extrem de serios că pe Wanda a întâlnit-o în Malta şi că, după câteva zile petrecute împreună, a uitat-o de tot pe Oana Zăvoranu. Libertatea a reuşit să-l convingă pe Pepe să dezvăluie identitatea noii sale cuceriri. E vorba despre femela- delfin vedetă de la un delfinariu din Malta. “M-am îndrăgostit în croazieră de Wanda, pe care am şi sărutat- o. Nu am mai văzut până acum o piele aşa de catifelată”, ne-a declarat Pepe
S-a distrat cu Mădălina
Pepe rămâne totuşi un tip cu succes la femei. Miercuri seara, interpretul s-a distrat, la lansarea unui club din Bucureşti, cu Mădălina Secuianu, una dintre concurentele din emisiunea “Vaporul iubirii”, de la care s-a ales cu o urmă de buze pe obraz.
Oana, audiată de poliţişti
Poliţiştii Secţiei 25 din Capitală au audiat-o, ieri, pe Oana Zăvoranu în dosarul în care îl acuză pe Pepe, fostul ei soţ, de violarea corespondenţei electronice. După aproximativ trei ore de discuţii cu oamenii legii, Oana, îmbrăcată în trening, cu o glugă pe cap şi cu ochelari de soare la ochi, ne-a declarat zâmbitoare: “Nu mi se pare normal ce a făcut Pepe. A fost un linşaj mediatic la adresa mea şi un atac la viaţa mea intimă, la corespondenţa mea privată. Nu-l vreau la puşcărie, dar nu-mi retrag plângerile”.
Oamenii legii vor continua audierile în acest dosar şi în zilele următoare, când ar trebui să dea cu subsemnatul atât Pepe, în calitate de pârât, cât şi Tudy, iubitul Oanei, în calitate de martor. Tot ieri, la “Acces direct”, Oana Zăvoranu şi mama acesteia au dat nas în nas. Cele două s-au jignit reciproc până la finalul emisiunii.