Era ora 11.50 şi Huidu mai avea doar câţiva kilometri până la Braşov, unde trebuia să ajungă cu soţia sa, cu cei doi băieţei şi cu bona acestora. Aflat la volanului SUV-ului său Mercedes ML 350, “cârcotaşul” a intrat într-o curbă periculoasă, în dreptul localităţii Timişul de Sus, speculându-se faptul că ar fi vrut să depăşească neregulamentar. El însă le-a spus poliţiştilor că a simţit neputincios cum maşina, echipată cu anvelope de vară, i-a alunecat pe carosabilul umed şi a izbit în plin un Logan care circula regulamentar. Impactul a fost atât de puternic, încât Dacia s-a răsturnat cu roţile în sus.
Câteva minute mai târziu, sirenele ambulanţelor şi ale echipajelor de poliţie sosite la faţa locului au spulberat liniştea localităţii. Urmările teribilului accident au fost fatale pentru doi dintre pasagerii Loganului. Lungu Ştefan Balogh (65 de ani), şoferul Daciei, a murit pe loc, iar paramedicii au încercat în zadar să o aducă în simţiri pe Magda Drăghici, femeia care se afla lângă conducător, pe locul din dreapta. La scurt timp s-a stins şi ea. Poliţiştii au apucat să-l chestioneze pe Huidu la locul accidentului şi i-au deschis acestuia dosar penal pentru ucidere din culpă. La 12.30, Huidu şi familia lui au fost duşi cu ambulanţele spre spitalul din Braşov. După o oră de încercări, pompierii au reuşit să-l scoată dintre fiarele contorsionate ale Loganului pe Ion Garbiş, pasagerul din spate, care a fost dus şi el la spital.
Aseară, starea lui era gravă, fiind în comă. Din primele informaţii, Şerban Huidu a fost rănit uşor, salvat fiind de airbaguri, însă a rămas şi el internat pentru investigaţii. Soţia lui a suferit leziuni la o gleznă, iar băiatul cel mic s-a lovit la picior, în timp ce bona şi băiatul mai mare au răni uşoare.
Rănit mai grav decât se părea?
Conform primelor mărturii de la faţa locului, Huidu părea să se fi lovit uşor la cap. Motiv pentru care, iniţial, medicii au vrut să-l externeze rapid, dar situaţia s-a schimbat brusc. La doar câteva ore după ce “cârcotaşul” a ajuns la spital, doctorii au decis să-l supună mai multor investigaţii, inclusiv unei tomografii craniene, ceea ce, probabil, înseamnă că medicii se tem ca starea lui Şerban să nu se agraveze ţinând cont de accidentul groaznic pe care l-a suferit la sfârşitului anului trecut, la schi, în Austria. Chiar şi el spunea într-un interviu acordat Libertăţii în iunie că trebuie să evite alte lovituri în zona capului. “Trebuie să stau cuminte, să mă recuperez. N-am voie să am vreo altă lovitură la cap, vreme de un an”, ne-a mărturisit el. Prietenii vedetei erau, aseară, înnebuniţi de grijă, mai ales că, de la un anumit moment, Huidu nu a mai răspuns la telefon. Apropiaţii “cârcotaşului” vor să afle răspunsul la întrebarea: “Cât de grav s-a rănit de fapt Huidu?
Grafică: Cosmin Marica