Cu zâmbetul pe buze, Amalia Enache a revenit la muncă, la pupitrul Știrilor Pro TV, dar nu de la ora 23.30, așa cum apărea de obicei alături de Cristian Leonte, ci de la ora 19.00. Ieri, prezentatoarea i-a ținut locul Andreei Esca, care are probleme de sănătate, a anunțat pe Instagram că a rămas fără voce.
„Mulțumesc, Amalia Enache! Promit să mă revanșez! Mută stau până mâine, doar mi-o reveni glasul”, a transmis Andreea Esca. Și Amalia Enache a avut câteva mesaje pentru fanii ei.
„Primele știri post-operație, cu super chef să reiau viața normală”, a transmis prezentatoarea, care a arătat impecabil după operația pe care a suferit-o. A îmbrăcat un sacou elegant și o fustă de lungime medie. În Platoul știrilor a făcut și câteva mișcări, e pozată chiar și într-un picior, semn că se și simte bine.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4Și Ramona Păun, prezentatoarea știrilor din sport de la Pro TV, i-a făcut complimente colegei sale. „Amalia Enache e în cea mai bună formă”, a transmis vedeta pe Instagram, la o poză cu aceasta.
De ce Amalia Enache a fost operată de urgență
Amalia Enache, 45 de ani, a anunțat, într-o postare pe pagina de Facebook, că a fost transportată de urgență la spital, joi, 16 februarie, după ce a făcut o criză de colecist, și a fost operată. Știrista de la Pro TV și-a asigurat apoi fanii că totul este în regulă.
„Am trecut azi dimineață printr-o intervenție chirurgicală, colecistectomie, la Spitalul Universitar din București. Deja sunt în salon, cu inima plina de recunoștință pentru medicul chirurg, un medic tânăr care m-a preluat aici și în care am avut de la bun început deplină încredere”, a notat Amalia Enache, într-o postare în care a inclus și două imagini din unitatea medicală pentru cei peste 54.000 de urmăritori, cărora le-a trimis bezele.
Colecistectomia este o procedură chirurgicală care presupune eliminarea veziculei biliare.
Ea le-a mulțumit celor care au examinat-o, „de la camera de gardă, gastrologie, ecografie, cardiologie, dar si celor de la Ambulanța București“.
„Durerile sunt atât de atroce în aceasta criză de colecist, încât eu eram convinsă că fac un infarct. Ne vedem curând, zic eu!”, a mai transmis ea.
Născută la Hunedoara, Amalia Enache lucrează la Pro TV din 2005, fiind unul dintre cei mai vechi oameni ai departamentului de știri. Potrivit popriilor declarații, a ajuns jurnalistă la insistenţele tatălui, căci ea se visa medic în copilărie.