Amalia Enache, care a ajuns la greutatea pe care o avea în liceu, este una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe micile ecrane din România.

Amalia Enache, care are o fiică pe nume Alma, a acordat un interviu pentru Mediafax, în care a vorbit despre cum vede viitorul micuței sale.

„O să încerc să fac ca părinţii mei. Să nu pun în fiica mea fricile mele, dorinţele mele şi viitorul ei să fie cam pe unde va decide ea, cam din punctul în care va fi suficient de matura să facă asta. Acum e foarte mică n-are încotro decât să meargă la gradiniţa la care o s-o dau eu , la şcoala la care o s- o dau eu, n-are încotro decât să aibă mici revolte, probabil, în momentul în care eu o să vreau o educaţie,  să facem una alta, să facă sport, să facă ce- o să mai îmi treacă mie prin cap să facă. O să mergem aşa, încet, încet,  până în punctul în care… la mine eliberarea mare şi ,nu ştiu,  momentul în care personalitatea mea a căpătat efervescenţă, a fost în adolescenţă şi cred că,  slavă Domnului, am suficient răgaz până atunci să mă pregătesc.

Nu ştiu unde va fi viitorul, cred că nu ne putem imagina. M -a amuzat mult la momentul tăierii moţului, când copilul împlineşte un an ştii că îi pui pe o tava nişte lucruri să-şi  aleagă  ea, şi după asta “se arată “ ce o să fie ea. Şi mă gândeam că acum 30 de ani cine şi ar fi imaginat că vor apărea meserii din astea legate de IT,  să faci aplicaţii să lucrezi la facebook, twitter să … deci nu ştim ce le punem pe tavă copiilor la tăierea moţului , pentru că nu ştim încotro va fi lumea peste 20 de ani, nici în România , nici în Europa,  nu ştim cât de mult vor veni ruşii spre noi, nu ştim cât de mult se vor întinde chinezii în lumea asta, aşa că nu ştiu .

Mi-ar plăcea ca eu, mama ei, să fiu suficient de vigilentă încât, dacă undeva unde o să trăim, în orice punct al lumii, ceva e prea urât la un moment dat , să putem să schimbăm. Modelele mele sunt oamenii aceştia , e-adevărat dezrădăcinaţi , dar care nu s- au lăsat tăvaliţi  de istorie , nu s-au lăsat încremeniţi în nişte locuri în care istoria i-ar fi putut face aşa cum faci şniţelul. Şi s-au dus să trăiască în alte locuri, dacă vremurile au fost prea urâte pe unde i-a prins pe ei. Am asta în minte, mai mult decât orice calamitate naturală, că oricând se poate întâmpla o schimbare istorică majoră, de influenţe,  de pe spaţiul acesta”, a declarat Amalia Enache.


Citește și: Programul spitalelor şi farmaciilor de Paşte 2018. Unde puteți apela în caz de urgențe medicale


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News