Dacă până acum doar auzea despre diverse produse pentru bebeluși, acum vedeta de televiziune Amalia Enache este mult mai preocupată de acest lucru, dat fiind că urmează să devină mămică peste puțină vreme.

„Fetelor, vine o vreme când nu poți să o mai iei la fuga când auzi pompa pentru mamă sau aspirator pentru nasul bebelușului. Despre aceste două lucruri nu doream nici să aud pâna de curând. Vine o vreme când nu te mai interesează cremele pentru tine”, le-a mărturisit prezentatoarea de la Pro TV prietenilor săi virtuali.

Amalia Enache a anunțat că este însărcinată în luna martie a acestui an. Tatăl copilului este un bărbat care nu face parte din showbiz. Cei doi sunt împreună de câţiva ani.

Prezentatoarea tv a recunoscut că trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei şi aşteaptă cu nerăbdare să îşi ţină copilul în braţe. De asemenea, ea a mărturisit că-şi doreşte să fie o mamă relaxată, însă vrea ca băieţelul ei să fie cât mai educat, astfel că uneori va deveni şi mai strictă.

    „Am cam simţit şi n-am avut îndoieli când au apărut semnele. Am făcut testul de sarcină pentru emoţia tatălui copilului, dar stiţi, noi, mamele, simţim”, a dezvăluit aceasta.

Amalia Enache îşi doreşte de mult timp să devină mamă, iar acum visul ei s-a împlinit. „La 17 ani m-am îndrăgostit pentru prima dată. Am fost un copil foarte tocilar, dar la 17 ani am lăsat la o parte cărţile şi am simţit ce înseamnă să fii îndrăgostit. Acum, mă văd mămică oricând. Am toate instinctele fireşti ale unei femei care încă nu are copii şi mă văd mamă. Până acum, viaţa mea a însemnat o relaţie de 13 alături de un singur bărbat, iar de trei ani nu mai suntem împreună. Aşa a fost viaţa mea, însă mă văd mireasă la un moment dat”, declara Amalia în urma cu câţiva ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News