„Este un moment istoric şi puternic încărcat emoţional pentru lumea catholică, adică pentru mai bine de un milliard de pământeni, pentru creştini în general şi cu semnificaţie pentru toată umanitatea: se alege un nou Papă, şi asta deşi precedentul e încă în viaţă. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de peste 600 de ani încoace. Demisia lui Benedict al XVI-lea a schimbat o întreagă paradigmă: să fii Papă e o misiune pe viaţă sau e un job din care poţi să demisionezi?!, se întreabă încă oamenii. Retragerea neaşteptată a Papei a precipitat o alegere despre care mulţi cred că va marca decisiv istoria creştinismului şi mă bucur să transmit din mijlocul evenimentelor.”, mărturiseşte prezentatoarea Ştirilor Nopţii de la Pro tv.
LIVE UPDATE | FUM NEGRU la VATICAN! NU avem PAPĂ!
„Voi simţi şi voi transmite mai departe starea, atmosfera specială din Cetatea Vaticanului într-un moment istoric, din mijlocul credincioşilor care se vor strânge acolo. Voi explica în ce fel se face alegerea, într-o lume încă plină de taine şi suspectată de imense jocuri de culise şi chiar de interese, tot mai lovită de scandaluri, dar şi cu o putere de necontestat”, a mai adăugat  Amalia Enache.
Amalia Enache se bucură de fiecare dată când poate să-şi facă meseria de jurnalist la evenimente planetare. Ea a mai participat la nunta Prinţului Felipe, moştenitorul tronului Spaniei, la nunta Prinţului William şi la toată atmosfera de sărbătoare de atunci, de pe străzile Marii Britanii.
„N-am uitat o secundă din tot ce am trăit acolo, la ambele evenimente, n-am uitat nici măcar o secvenţă din imaginile pe care le-am surprins cu privirea sau cu camera şi sunt sigură că de această dată emoţia va fi chiar mai mare”.
Iată cine ar putea deveni Papă:
După ce Papa Benedict al XVI-lea a renunţat la pontificat pe 28 februarie, ieri a început la Vatican, Conclavul pentru alegerea noului Suveran Pontif, moment de cotitură pentru lumea creştină. Acesta este cel de-al 75-lea Conclav organizat în istorie, iar cel care va fi ales Papă va fi al 226- lea Suveran Pontif.
Angelo Scola, care era primul, luni, pe lista scurtă şi care ar putea să restituie Biserica Universală italienilor, după o perioadă intermediară poloneză şi germană de 35 de ani, a celebrat o mesă în Biserica Sfinţilor Apostoli, în centrul Romei.
„Dă-ne un păstor sfânt care să construiască Biserica”, a spus el în timpul predicii, punând accent pe credibilitatea „mărturisirii”.
Acest arhiepiscop conservator, apărător al familiei tradiţionale, foarte apropiat de Benedict al XVI-lea, dar deschis către lume – el conduce o fundaţie şi o revistă, Oasis, dedicată dialogului cu islamul -, şi-a manifestat dorinţa ca viitorul papă „să meargă pe urmele marilor papi din ultimii 150 de ani” şi să asigure continuitatea.
Cardinalul de Boston, Sean OMalley, cunoscut pentru acţiunea sa energică împotriva pedofiliei, a lansat, de asemenea, un îndemn la purificare prin mărturisire.
„Oamenii părăsesc Biserica din numeroase motive, ignoranţă, experienţe negative, scandaluri, mediocritate spirituală”, a spus el în cursul predicii.
Cardinalul Scherer a fost urmat de zeci de jurnalişti şi fotografi, dar nu a dezvăluit nimic, eschivându-se să ofere răspunsuri la întrebări cu privire la candidatura sa.
Scherer, în vârstă de 63 de ani, un bărbat energic şi un administrator bun al imensei sale dioceze – cea mai mare de pe continentul latino-american – şi care a lucrat timp de şapte ani pentru Congregaţia Episcopilor, la Roma, ar fi preferatul vechii gărzi ai Curiei formate în jurul cardinalului Giovanni Battista Re.
La rândul său, cardinalul Ouellet a celebrat o mesă duminică, la Roma. El a prezidat, sub Benedict al XVI-lea, Congregaţia Episcopilor (un post sensibil şi esenţial) şi a lucrat timp îndelungat în America Latină.
Conservator în privinţa refomei moravurilor, intrasigent cu privire la conţinutul credinţei, combativ pe terenul justiţiei sociale, el are un profil de tip „ratzingerian”.

Urmărește-ne pe Google News