Într-un interviu acordat emisiunii „D-Paparazzi”, de la Kanal D, fosta soție a lui „Nasty” a mărturisit că a rămas în relații bune cu fostul tenismen , de dragul copiilor și anilor pe care i-au petrecut împreună, și a dat detalii despre motivele care au dus la destrămarea căsniciei lor.
„Lipsa de comunicare este cea mai importantă cauză și ea duce la destrămarea tuturor relațiilor. Nu știu însă câtă lume își dă seama de importanța comunicării într-o relație. Într-o relație se poate spune că respectivul s-a apucat de băut sau se uită după femei, însă până să ajungi acolo există multe lacune de comunicare
Cea mai importantă lecție învățată în urma divorțului este aceea că oamenii care au avut o relație, indiferent că s-a ajuns sau nu la căsătorie, trebuie să se respecte. Nu înțeleg de ce oamenii trebuie să se omoare după ce nu mai formează un cuplu. Istoria pe care o ai în spate contrazice acest lucru. Nu erați tot aceiași oameni și când spuneați că vă iubiți?”, a spus Amalia Năstase, conform adpm.ro.
Ilie și Amalia Năstase au divorțat în 2010, după 7 ani de căsnicie și 14 de relație. Cei doi au împreună două fiice, Emma și Alesia.