Ruby nu a avut deloc o copilărie ușoară, fiind nevoită să facă față unor greutăți prea mari pentru vârsta ei. Artista a evitat să vorbească despre acest subiect.
„Ceea ce nu te omoară te face mai puternic” pare să fie
vorba care i se potriveste de minune artistei, având în vedere prin ce a avut
de trecut pe când avea numai câțiva anișori.
La vârsta de 3 ani părinții lui Ruby au luat decizia de a pleca în străinătate, în căuutarea unui trai mai bun. Chiar dacă la acel moment ei au considerat că va fi spre binele micuței, pentru că ar putea beneficia de un trai mai bun, Ruby nu a fost de aceeași părere.
Cântăreața este de părere că banii nu pot cumpăra nici
fericirea, nici momentele petrecute alături de familie și cei dragi, scrie cancan.ro.
După mutarea părinților în Italia, Ruby a trebuit să mai facă față unei noi vești care a marcat-o profund: cei doi au divorțat.
„Nu mi-a fost uşor cât am fost copil… având în vedere faptul că ei munceau în străinătate pentru mine. Oarecum îi vedeam în concedii. Am trecut peste, i-am înţeles şi pe ei şi sunt fresh şi mă bucur că sunt fericiţi amândoi, a relatat Ruby în urmă cu ceva timp.
Ruby are o relație specială cu bunica
Având în vedere că părinții au plecat, Ruby a rămas în grija
bunicii sale. Artista are numai cuvinte de laudă la adresa femeii care i-a fost
și mamă și tată. Unul dintre regretele care o macina este că nu îi va putea
întoarce lucrurile minunate pe care bunica le-a facut pentru ea.