Sâmbătă seară, invitatul special al emisiunii, cel care scrie roast-urile „iUmor”, Andreas Petrescu, i-a dat viață personajului Che Guevara, ce i-a ironizat atât pe membrii juriului, cât și pe Șerban Copoț și Dan Badea. „Ai păstrat cel mai bun text”, a fost remarca lui Cheloo.

Tot în ediția de sâmbătă, a urcat pe scenă și comediantul Doru Ivanov, despre care Cheloo a afirmat că „Merită statutul de invitat special”, având un număr extrem de bun.

Nici numerele concurenților nu au fost mai prejos. Chester, Stevo Joslin, Andreea Tucaliuc și Duo Mimikry s-au calificat la votul prin aplicație, iar telespectatorii au avut ocazia să-i voteze gratuit pe Antena 1. Venit în România pentru a avea grijă de animalul de companie al unor prieteni, Stevo Joslin și-a făcut curaj să participe la acest sezon și a cucerit telespectatorii cu umorul său nativ.

Numărul său de stand-up pur american l-a făcut pe Mihai Bendeac să declare: „Dacă ar fi fost să avem câte un concurent ca tine în fiecare zi, lumea noastră de aici ar fi diferită!”.

„Nu mi-e rușine, fac orice pentru bani”, a spus concurentul în cadrul competiției.

Cel de-al 11-lea sezon „iUmor” continuă în fiecare sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1. Delia, Cheloo și Mihai Bendeac se vor așeza la masa juriului și se vor lăsa surprinși de cele mai neașteptate numere de umor din toate colțurile lumii. De la stand-up, dans, teatru, magie sau mimă și până la cele mai neobișnuite forme de a impresiona jurații „iUmor”, concurenții vin și în acest sezon hotărâți să obțină voturile acestora. Nici în acest sezon nu vor lipsi invitații speciali și nici personajele istorice care, indiferent de secolele din care vin, vor demonstra că umorul nu are bariere.

În ediția de săptămâna trecută, Valentin Andrieș a fost ales al treilea finalist „iUmor” sezonul 11, la Antena 1.

 
 

Urmărește-ne pe Google News