„Din păcate, într-o săptămână obişnuită, nu avem acest timp sau îl avem în cantităţi infime. Şi-atunci, sărbătorile înseamnă pentru noi (şi aici mă refer la familia mea extinsă – adică noi 4, împreună cu părinţii mei şi fratele meu), în primul şi în primul rând, activităţi petrecute împreună: fie că mergem la film, fie că mergem în parc să ne plimbăm sau să facem sport sau stăm pur şi simplu la masă. Sensul mesei, însă, nu este înfruptarea, ci un prilej de discuţii, dezbateri, de la ne pune la curent cu ce am făcut fiecare dintre noi în ultimul timp”, ne-a povestit Sonia Argint Ionescu, prezentatoarea emisiunii în limba germană de la TVR 1.
„Noi, tradiţii cu mâncăruri îmbelşugate sau mese copioase, nu avem… Nu mâncăm miel, în schimb, la noi pe masă, de Paşti, e un mare festival al primăverii: ne bucurăm foarte tare de verdeţurile de sezon (ceapă verde, ridichi), alături de roşii, brânză. Evident preparăm şi feluri speciale, dar ceea ce ne place nouă, nu neapărat tradiţionalele mâncăruri de Paşti”, a adăugat vedeta care, la TVR 1, prezintă şi emisiunea Vreau să fiu sănătos. Îmi amintesc însă că, atunci când eram copil, mă bucura foarte tare Paştele! Şi asta pentru că era prilej să primesc hăinuţe noi. Aşa ştiam eu, că, de Paşti, se fac cadou haine. Şi asta mă făcea fericită”, ne-a mai spus Sonia.
Citește și