ComenteazăDe fiecare dată când a venit vorba despre părintele lui, Ștefan Bănică jr a vorbit cu iubire și cu mare respect despre regretatul Bănică senior. Se știe că aceasta a fost reticent în privința carierei fiului în actorie. „Nu ştiam atunci ce însemna viaţa de actor, puteam doar să-mi închipui sau să intuiesc. Tatălui meu, probabil, îi era frică să nu clachez în această profesie, să nu fiu apăsat de renumele lui. Dar asta şi pentru că nici eu, la rândul meu, nu-i arătasem sau nu-i demonstrasem că-mi doresc cu adevărat să fiu actor.
Şi atunci, cred că avea senzaţia că e vorba doar de un moft, aşa cum îi spun şi eu azi lui Radu Ştefan, să nu fie o formă fără conţinut. Această frică i-a dispărut tatălui meu în momentul în care m-a văzut pasionat şi implicat în tot ceea ce făceam după ce am intrat la Institutul de Teatru. Astăzi îi înţeleg perfect teama, având, la rândul meu, copii. Dar undeva, înlăuntrul meu, de mic copil am ştiut sau am intuit că asta am să fac şi nimic altceva.”, a explicat cântărețul în vârstă de 54 de ani.
Bănică senior și-a susținut apoi fiul, cei doi au jucat împreună apoi în mai multe spectacole, unul dintre ele fiind la Sala Polivalentă, în „Inspecţia“. Bănică jr își amintește perfect tot ce a simțit și tot ce a trăit atunci. „A fost pentru prima oară când am apărut împreună în faţa unui public – erau 5.000 de oameni în sală. Atunci, pe scenă, nu a existat nicio relaţie tată-fiu, el era ditamai actorul Ştefan Bănică, iar eu studentul începător de la Institutul de Teatru – diferenţă de la cer la pământ.
Dar a fost una dintre cele mai importante lecţii din care am avut de învăţat. Nu a fost ca la şcoală, de fapt nu avea nicio legătură. La variété şi la revistă e cu totul altceva decât în teatrul clasic – există o dedublare a actorului, există o atenţie la reacţiile publicului, care este integrat în spectacol, iar spectacolul devine interactiv. Toate lucrurile acestea nu aveam cum să le ştiu, indiferent cât mi-ar fi spus alţii, decât să le experimentez eu însumi”, a mai declarat el pentru Adevarul.
La scurt timp, după anii 1990, tata și fiul au jucat în spectacole mari împreună, în Statele Unite. „Turneul din America, din 1993, a fost prima mea ieşire în faţa românilor din diaspora. Câştigasem experienţă în aceşti câţiva ani, iar spectacolul cu care am plecat în Statele Unite a fost pus cap la cap de mine, asumându-mi rolul de „regizor“. A fost construit exact ca un spectacol de revistă, care avea o idee, cu un început, un conţinut şi un final.
Spectacolul se numea „Clanul Bănică“, iar textele umoristice erau scrise de Puiu Maximilian, unul dintre cei mai buni textieri ai revistei româneşti, soţul Stelei Popescu, şi scrise special pentru tata şi pentru mine. Lângă noi au fost atunci şi Dan Spătaru, Loredana Groza şi Mioara Lincan. Nu-mi plăceau deloc aşa-zisele şuşe, care, de fapt, erau spectacole în care se adunau nişte actori, nişte cântăreţi şi fiecare îşi vedea de treaba lui, fără să existe o idee a spectacolului, fără o temă.”, a încheiat actorul care acum e tatăl a trei copii.