I-a unit o căsnicie de 23 de ani, un copil,  iar anul trecut moartea i-a despărțit. Cezara Dafinescu și George Motoi au trăit o poveste de dragoste în urmă cu aproape jumătate de veac, iar acum, la aproape un an de când marele actor a trecut în neființă, Cezara spune că amintirile o cheamă în trecut. George Motoi s-a născut pe 22 ianuarie 1936 și ar fi împlinit astăzi 80 de ani. Un cancer pulmonar la țintuit multă vreme pe patul de spital, iar în dimineața zilei de 4 martie, marele actor trecea în lumea umbrelor. După divorțul de Cezara, actorul se recăsătorise cu una dintre studentele sale, Gigliola, mai mică decât el cu peste 30 de ani.

Chiar dacă zilele trecute actrița Cezara Dafinescu s-a aflat în mijlocul unui scandal public declanșat de o persoană care spunea că actrița are datorii neachitate, aceasta nu a uitat de cel care i-a fost partener de viață. Ea a postat pe contul ei de socializare o fotografie cu ea și George Motoi la cununia civilă, petrecută în urmă cu 42 de ani. „Când amintirile-n trecut încearcă să mă cheme. George, dragul meu, odihnește-te în pace”, a scris vedeta pe contul ei ca semn că nu l-a uitat pe cel alături de care a trăit 23 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News