Vasile Popa a fost îndrăgit de Amza Pellea încă din primele zile de filmare la pelicula de mare succes “Mihai Viteazul”. Văzându-l cum se implică în toate, fiind și cascador, dar și actor, “nea Mărin” i-a spus lui Popa: “Bă, ești finul meu, eu o să te cunun!”. Popa a intrat în jocul actorului și a început să-i spună “nașule”.
Îi aducea plocoane nașului
Apoi, relația celor doi s-a “cimentat” cu câte o pulpă de porc adusă plocon de viitorul fin nașului său!
“Tata făcea afaceri cu porci și cu viței. Cumpăra animale, apoi le tăia și le vindea în București. Când mă duceam pe acasă, luam câte o pulpă de porc și apoi mergeam la Amza să i-o duc. Cum mă vedea, îmi zicea șugubăț: «Bă, finule, daʼ pâine n-ai adus?». Râdeam amândoi, ciocneam un pahar de zaibăr, apoi plecam. Să știți că erau vremuri grele, nici Amza Pellea nu o ducea strălucit cu banii”.
Azi așa, mâine la fel, până când Vasile Popa s-a decis să se însoare… de complezență. Mai precis pentru a face rost, exact ca în filme, de buletin de București!
“Îmi promisese că-mi va fi naș și s-a ținut de cuvânt”
“M-am căsătorit ca să fac rost de buletin de București. A fost o căsătorie din interes, cu o profesoară de electronică. Amza Pellea ne-a fost naș”, a declarat Vasile Popa pentru Libertatea.
Acesta a adăugat: “Am fost la Starea Civilă, apoi preotul a venit la restaurant. Nașul știa despre faptul că m-am căsătorit doar ca să iau buletin de București, dar nu l-a interesat acest aspect. Îmi promisese că-mi va fi naș și s-a ținut de cuvânt”.
Doar un an a ținut căsnicia
De altfel, nunta nu a fost una cu mulți invitați: “Petrecerea am ținut-o la localul Casei Centrale a Armatei. Cu tot cu nașii, Domnica și Amza Pellea, am fost 25 de persoane. Și Vasile Muraru a fost printre invitați. N-a plătit nimeni nimic, am aranjat eu totul”.
Cu toate că s-a despărțit doar după un an de profesoara de electronică, Amza Pellea a continuat să-i spună numai “finule” lui Vasile Popa.
“Căsătoria n-a ținut decât vreun an, apoi ne-am despărțit, însă Amza nu m-a scos din «finule» toată viața. A fost un om deosebit”, a încheiat Vasile Popa.
Filmul “Buletin de București”, o comedie
“Buletin de București” este un film de comedie din 1983 – culmea fatalității, anul în care și-a luat “adio” de la această lume Amza Pellea! -, regizat de Virgil Calotescu. În peliculă, Silvia (Catrinel Dumitrescu), o proaspătă absolventă de facultate, încheie o căsătorie de formă, pentru a obține mult visatul buletin de București, cu un taximetrist (Mircea Diaconu), care, de fapt, era medic veterinar. După multe peripeții, cei doi decid să divorțeze, reîntâlnindu-se, mai apoi, în satul unde a fost repartizată Silvia.
“M-am ținut să nu plâng când l-am văzut. Nu mai avea putere, slăbise”
Din păcate, sfârșitul a fost tragic pentru îndrăgitul actor Amza Pellea, o boală necruțătoarea răpidu-l mult prea devreme din această lume.
“Săracul Amza, spre finalul vieții, era de nerecunoscut. Am fost la el și m-am ținut să nu plâng când l-am văzut. Nu mai avea putere și slăbise, nu cred că avea mai mult de 50 de kilograme. Nu m-a scos din «finule», dar n-a schițat nici un zâmbet. Optimismul îi dispăruse, o dată cu agravarea bolii. Dumnezeu să-l ierte, că a fost un om deosebit!”, a spus, cu ochii în pământ, Popa.
Un timp, a stat în casa lui Beligan: “Vila asta l-a rupt pe Amza. Chiria era foarte mare”
Amza Pellea a locuit, o perioadă, în vila în a stat un alt mare actor, Radu Beligan.
“Beligan stătea cu chirie într-o vilă pe strada Salcâmilor. Era o casă frumoasă cu o curte imensă. Într-o zi, Radu Beligan i-a spus lui Amza Pellea: «Eu nu mai pot să plătesc chiria, nu vrei să te muți tu în locul meu?». Amza a zis «da» și s-a mutat în acea vilă”, ne-a destăinuit Vasile Popa. Acesta a continuat:
“Vila asta l-a rupt pe Amza. L-a distrus! Chiria era foarte mare și el a trebuit să facă eforturi mari pentru a o întreține. Exact atunci, Amza fusese numit director la teatrul din Craiova și bietul de el a fost nevoit să facă naveta. Drumurile astea l-au omorât”, a conchis Vasile Popa.
La vânătoare cu Albulescu
Puțină lume știe că Amza Pellea a fost pasionat de vânătoare și de pescuit. “Microbul” vânătorii l-a luat după turnarea filmului “Mihai Viteazul”, în care a jucat rolul principal.
Vasile Popa ne-a dezvăluit: “Lui Amza îi plăceau vânătoarea și pescuitul. Avea o cameră pline de arme. A început să practice vânătoarea după ce s-au încheiat filmările la «Mihai Viteazul». Mergea cu Mircea Albulescu, bunul său prieten și fost coleg la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică”.
“Mi se face dor de Amza Pellea și de telefoanele pe care le dădea pe la doua dimineața pentru a mă anunța că peste două ore plecăm la pescuit său la vânătoare. Țin minte că pe soția mea o enerva îngrozitor, pentru că trebuia să facă cineva mămăliga pentru pește, iar dacă misiunea cădea pe capul meu, nu mai apuca să doarmă nimeni… Amza și cu mine. Noi am fost colegi în anii III și IV. Am stat în aceeași bancă. Avem foarte multe amintiri care au o singură calitate: sunt numai ale noastre, nu le știe nimeni. Nu le va ști nimeni. I-am promis!”, spunea, cu ani în urmă, Albulescu.
Vasile Popa a jucat în peste 200 de pelicule
Vasile Popa a fost omul de încredere al lui Sergiu Nicolaescu, fiind distribuit, în dublă calitate, de cascador și de actor, de fostul mare regizor. În plus, a făcut o grămadă de filme și cu alți regizori. În total, cel poreclit “Țeavă” a jucat în peste 200 de pelicule!
“Sunt mai multe de 200, pentru că, pe lângă filmele făcute alături de Sergiu, am mai lucrat și cu alți regizori. În plus, am filmat inclusiv pentru peliculele pentru protecția muncii, adică așa-zisele comenzi speciale, care se difuzau, de obicei, în sală, înaintea proiecției filmelor artistice”, spune fostul cascador.
Vasile Popa este singurul cascador premiat de Uniunea Cineaștilor din România în 2013, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la înființarea instituției.
Citește și: