Ana Baniciu, în vârstă de 31 de ani, și partenerul său, Edi Kovacs, sunt în culmea fericirii după ce marți, 4 iunie, vedeta a născut un băiețel perfect sănătos, potrivit cancan.ro. Micuțul a venit pe lume cu câteva zile mai devreme decât termenul stabilit de medici, care era pe 12 iunie.

Încă de la sfârșitul lunii mai, Ana Baniciu a fost informată de către medici că nașterea poate avea loc oricând, deși data oficială era stabilită pentru 12 iunie. Artista a fost pregătită pentru acest moment de luni întregi, așteptând cu nerăbdare să-și țină în brațe primul copil. Edi Kovacs i-a fost alături Anei în aceste momente speciale și este extrem de fericit că a devenit tată. Cei doi au făcut toate pregătirile necesare pentru sosirea micuțului, inclusiv pregătirea bagajului pentru maternitate și stabilirea modului în care Ana și-a dorit să nască.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

„Ne mutăm weekendul ăsta, exact înainte de naștere practic. Termenul e în iunie, pe 12 iunie, cam așa, dar vedem când vrea bebelușul să vină, pentru că voi naște natural. Ideea e că reușim să ne mutăm săptămâna viitoare. Bebelușul are o camera superbă, pe verde, cred că e cea mai frumoasă cameră din casă. Se montează mobila zilele astea și trebuie să facem curat, să ne mutăm toate lucrurile. O să dureze câteva zile”, a spus Ana Baniciu la finalul lunii mai.

Ana Baniciu s-a mutat înainte cu 3 zile de a naște

În plus, cu doar trei zile înainte de a naște, pe 1 iunie, Ana Baniciu și Edi Kovacs s-au mutat într-o nouă locuință pentru a avea mai mult spațiu. În acea zi, cântăreața a publicat un mesaj emoționant pe pagina sa de Instagram, împărtășind bucuria și emoția pregătirilor pentru noul membru al familiei.

„Eu azi, 1 iunie, plânsă toată. Așa fac eu când se termină un capitol… și ce capitol! Acum 6 ani, la 25 de ani, mă întorceam învingătoare din Asia Express și, cu toți banii strânși și ajutor din partea alor mei, mi-am cumpărat locul meu mult visat! În cei cinci ani de stat aici m-am maturizat enorm, mi-am făcut prieteni pe viață, prieteni alături de care numai eu știu câte petreceri de neuitat s-au derulat! Avem amintiri pe viață de aici… cu miile de discuții de la renumimtul bar… barul de la bucătărie! Aici am povestit, am râs, am plâns și am proiectat viitorul.

Să nu uit de cel mai important aspect… aici l-am cunoscut pe Edi și aici ne-am legat pe viață! L-am obligat, ce-i drept, să se mute el la mine pentru că, la momentul ăla, simțeam că nu mă pot reloca… Îmi dorisem prea mult cuibul ăsta! Ăsta este locul din care am plecat spre nunta noastră și spre multe alte provocări și proiecte frumoase la care am participat. Noaptea trecută, am stat cu ochii pe pereți și mi-am amintit câte amintiri superbe și câți oameni faini mi-au trecut pragul și evident că m-a apucat nostalgia pentru că începe un capitol cu totul nou”, a scris Ana Baniciu pe Instagram.

Ana Baniciu și-a angajat bonă pentru bebeluș

Ana Baniciu a luat măsuri în avans. Ea a găsit o bonă potrivită pentru micuțul ei și a semnat contractul pentru serviciile acesteia, dorind ca totul să fie în ordine și în armonie atunci când va sosi momentul mult așteptat.

Ana Baniciu a angajat o bonă din Filipine și a recunoscut că salariul acesteia nu este deloc unul mic. „Am și găsit-o, ieri am semnat și contractul. Costă… dar nu e româncă. E din Filipine. Are 40 de ani, o cheamă Mercy și e foarte drăguță”, a mai spus vedeta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News