Aproape un an a lucrat Ana Baniciu la amenajarea noului apartament, încât simțea că nu o să reușească să se mai mute vreodată. Chiar dacă a fost greu cu echipa de constructori, cu amenajarea și cu mutatul hainelor, cântăreața ne-a mărturisit că partea cea mai grea a venit fix pe ultima sută de metri.

„Eu mi-am cumpărat un apartament nou, într-un bloc nou și sunt primul om care stă acolo. Într-adevăr era «la gri», în momentul în care l-am achiziționat și a trebuit să fac tot felul de modificări, iar acum începe să se apropie de ceea ce eu mi-am dorit și mă simt ca acasă. E primul meu apartament în care stau singură. Bine, am mai stat în chirie, dar acum este pentru prima dată când sunt proprietară, e casa mea și știu că orice s-ar întâmpla mă închid în casă și acolo stau”, ne-a povestit fiica lui Mircea Baniciu, completând că a avut parte de ajutoare, însă nu și în momentele cele mai dificile.

„Am cărat un pian de 70 de kilograme cu tot cu picioare, pe trepte. Am doi prieteni foarte buni care m-au ajutat și mi-au fost alături până când unul dintre ei și-a rupt mâna și nu a mai putut să mă ajute, iar celălalt are probleme cu spatele, așa că era mai greu cu căratul, de-aia am încercat să mă descurc mai mult singură. Trebuie să recunosc că a fost și Raluka alături de mine, am fost o grămadă care am cărat valize cu haine”.

Cu pianul în casă
nouă s-a apucat de compus

După ce a terminat complet cu amenajarea, Ana ne-a mărturisit că a avut nevoie de ceva timp pentru a se acomoda și pentru a conștientiza că se află acasă. „A durat un pic până m-am acomodat. Am avut primele săptămâni de ziceai că dormeam la hotel, era ciudat, încă nu-mi dădeam seama că-s la mine acasă, dar acum mă bucur tare mult de locșorul meu”, ne-a mai declarat cântăreața, care imediat după ce a trecut de “perioada de tampon” s-a apucat de treabă și a profitat la maximum de pianul pe care nu s-a lăsat până nu l-a adus în noua casă. “Acum că am pianul în casă m-am apucat de compus și de scris. Cea mai recentă piesă, «Altcineva», este compusă de mine alături de niște prieteni foarte buni”.

VIDEO: Grigore Alexandru/ FOTO: Dumitru Angelescu

 
 

Urmărește-ne pe Google News